Răspuns către Ministrul Culturii privind Biserica Sfinţi din Bucureşti

Doamnei Corina Șuteu, Ministrul Culturii

Doamnă Ministru,

Cu referire la adresa postată pe profilul Domniei Voastre de facebook și preluată în mass-media, în care solicitați informații privitoare la existența unui proiect în desfășurare pentru consolidarea și restaurarea bisericii Parohiei Sfinți, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Calea Moșilor, nr. 79, Sector 2 București, identificată pe Lista Națională a Monumentelor Istorice categoria B-II-m-A-19252, poziția 1550 (de interes local), facem următoarele precizări:

  1. În cursul anului 2015, Parohia Sfinți, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a obținut toate avizele necesare, inclusiv de la Ministerul Culturii (aviz nr. 1908/6.05.2015) și autorizația de construire de la Primăria Capitalei nr. 478/20.08.2015, pentru începerea lucrărilor de consolidare şi restaurare a bisericii Sfinți, Protoieria 2 Capitală.
  2. Documentația tehnică și devizul estimativ au fost întocmite de firma SC Remon Proiect SRL, reprezentată de doamna arhitect Constanța Carp, și aprobate în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor din data de 13.10.2015.
  3. În luna decembrie 2015, a fost organizată licitația la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în vederea desemnării firmei care va executa lucrările, fiind desemnată câștigătoare firma SC Construct Edil SRL.
  4. Cererea de finanțare a proiectului menționat a fost înaintată de Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului Sfinți, spre finanțare, Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2 Capitală în luna ianuarie 2016.
  5. În cursul anului 2016, Ministerul Culturii a cerut informații despre demersurile Parohiei cu privire la acest proiect, reprezentantul legal al acesteia aducând la cunoștință stadiul lucrărilor.

Ne exprimăm încrederea că cererea de finanțare pentru consolidarea și restaurarea Bisericii Sfinți va fi aprobată de Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 Capitală.

Apreciem preocuparea Domniei Voastre pentru conservarea bunurilor de patrimoniu și ne exprimăm disponibilitatea pentru stabilirea unui dialog în vederea găsirii soluțiilor ce se impun în acest caz.

Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,

Ing. Mircea Podoleanu, Consilier eparhial

Sectorul Monumente şi Construcții Bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor

 

Comentarii Facebook


Știri recente