Părintele Mitropolit Andrei a oficiat sâmbătă o slujbă de Te Deum și le-a oferit distincții jurnaliștilor de la Radio Renașterea. Postul de radio al eparhiei Clujului împlinește duminică 23 de ani de la prima emisie. Nu au fost uitați nici lucrătorii trecuți la cele veșnice, pentru care mitropolitul a oficiat o slujbă de pomenire.
Evenimentul a avut loc la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a felicitat pe misionarii acestui post de radio și i-a îndemnat să slujească în continuare cu responsabilitate, explicând că ceea ce fac este o misiune foarte importantă.
Directorul postului de Radio Renașterea, Arhidiaconul Dan Grigore Văscu, le-a mulțumit părintelui mitropolit pentru grija părintească și stareței Mănăstirii Florești, Stavrofora Teodora Câmpan, pentru ospitalitate.
În semn de prețuire pentru munca depusă de lucrătorii postului de radio, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul Cosmin Vele, redactor și realizator de emisiuni la Radio Renașterea din anul 2002 până în prezent.
Andreea Pâgleșan, redactor și realizator de emisiuni, a fost distinsă cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru cei 14 ani de activitate la postul de radio.
Evenimentul a continuat cu o slujbă de pomenire oficiată de Părintele Mitropolit Andrei în cimitirul mănăstirii.
Au fost pomenite Maica Gabriela Nemeș, director Radio Renașterea, în perioada 2001-2012, și lect. univ. dr. Paula Bud, colaboratoare a postului de radio și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Părintele Profesor Ioan Chirilă, titularul catedrei de Vechiul Testament din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a evocat personalitatea și activitatea doamnelor comemorate.
Radio Renașterea a fost înființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, având menirea ca, „pe calea undelor, cuvântul Evangheliei să coboare de pe amvoane şi să pătrundă în suflete şi conştiinţe”.
Redacția, condusă de Arhidiaconul Dan Grigore Văscu, are cinci departamente Teologic, Social, Cultural-Muzical, Informativ și Tehnic și peste 20 de angajați – în principal tineri cu diferite specializări: teologie în cea mai mare parte, dar și muzicologie, filologie, filosofie, teatru și jurnalism. Activitatea postului este susținută și de numeroși colaboratori.
Radio Renașterea poate fi recepţionat la Cluj-Napoca şi în împrejurimi pe frecvența de 91 MHz/FM, la Bistriţa pe frecvenţa de 102 MHz/FM, iar la Huedin pe frecvența de 99.1 MHz/FM. Postul poate fi ascultat online la adresa www.radiorenasterea.ro.
În Biserica Ortodoxă Română, pe lângă Radio Renașterea și Radio Trinitas, postul de radio al Patriarhiei Române, mai funcționează alte trei radiouri eparhiale: Radio Dobrogea, Radio Reîntregirea și Radio Lumina.
Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews