Raclă pentru moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur sfinţită la Paraclisul istoric din Reşedinţa Patriarhală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit, astăzi, 17 martie 2015, racla în care va fi păstrat un fragment din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Slujba de sfinţire a avut loc în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi a membrilor Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

La finalul slujbei de sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că sfintele moaște au fost descoperite după 1989, în muzeul de Artă din București: „Moaştele acestea au fost dăruite Patriarhiei la solicitarea vrednicului de pomenire părintelui nostru Patriarh Teoctist. Preafericirea Sa, le-a trimis la Mănăstirea Darvari din Bucureşti, iar acolo, o parte, au fost puse într-o raclă cu mai mulţi sfinţi, iar aceasta a rămas la dispoziţia mănăstirii. Noi, am solicitat aceste moaşte întrucât au fost dăruite de la Patriarhie pentru a le purta în procesiune în acest an comemorativ al Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului”.

Patriarhul României a vorbit și despre istoria acestui fragment din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Pe cutia de argint se afla scris că acestea sunt moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Sfântul Ilie Prorocul din Zitsa, Grecia, precum şi anul 1740. Se presupune că ele au fost aduse în anul 1764 de viitorul mitropolit al Ţării Româneşti, Dositei Filiti, care în 1764 a ajuns egumen al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Mare din Bucureşti. Era o mănăstire care se afla pe vatra unde astăzi există Casa de Economii şi Consemnaţii. Mănăstirea Sfântul Ioan cel Mare era închinată Mănăstirii Zitsa de la Ioannina din Grecia şi de aceea egumenii acestor mănăstiri închinate erau greci. Mai întâi, Dositei Filiti al acestei mănăstiri”.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 19-22 martie 2015, racla cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur va fi dusă spre închinare la Catedrala din Urziceni.

Comentarii Facebook


Știri recente