Racla cu sfinte moaște de la Biserica Buna Vestire – Belu din Capitală va fi dusă în Podu Vadului

Cu prilejul hramului Bisericii Nașterea Maicii Domnului, în Parohia Podu Vadului, Protoieria Câmpina, va fi dusă spre cinstire o raclă cu fragmente din mai multe sfinte moaște de la Biserica Buna Vestire – Belu din Capitală.

Racla care va fi primită vineri, 8 septembrie 2017, în Biserica Naşterea Maicii Domnului din Podu Vadului conține fragmente din moaștele următorilor sfinți:

  • Sfântul Ierarh Nectarie;
  • Sfântul Cuvios Efrem cel Nou;
  • Sfântul Atanasie cel Mare;
  • Sfântul Mucenic Haralambie;
  • Sfântul Cuvios Mucenic Rafail.

Aducerea Moaștelor Sfinților Haralambie și Rafail în Capitală


Prima biserică atestată documentar în Podu Vadului datează din anul 1510, aşa cum reiese din inscripţia slavonă descoperită în piciorul sfintei mese din Sfântul Altar.

În jurul anului 1810, găsim o biserică în plan dreptunghiular, cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În urma seismelor din 1977 şi 1986, biserica a suferit numeroase avarii. Fisurile transversale şi longitudinale din pereţi au adus-o în stadiul de a fi practic inutilizabilă. În anul 1999 s-a hotărât construirea unei noi biserici din cărămidă.

Lucrările de construcţie au fost finalizate în anul 2011, când a fost târnosită Biserica de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, în vremea slujirii ca vicar patriarhal, primind Hramul Naşterea Maicii Domnului şi Sfânta Cuvioasă Parascheva.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…