PS Vincenţiu a sfinţit pictura bisericii „Sfântul Ierarh Nifon” din Călărași

În Parohia Sfântul Ierarh Nifon din Călăraşi au fost sfinţite pictura şi catapeteasma bisericii, precum şi Centrul socio-cultural Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil de Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Din soborul slujitor au făcut parte Părinţii consilieri Manuel Rusu, Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, Părintele protopop Eugen Ramon Ilie, alţi preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe Diac. Bogdan Anca pe seama Parohiei Sărulești Sat cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, din Protopopiatul Lehliu.

În cuvântul său ierarhul a vorbit despre credința puternică a femeilor mironosițe, ucenițele Domnului, care s-au învrednicit primele de vestea cea mare a Învierii Mântuitorului, despre puterea credinței, a nădejdii și dragostei în Iisus Hristos Cel înviat.

La final, Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la finalizarea lucrărilor. De asemenea, a hirotonit iconom stavrofor pe Pr. coslujitor Bogdan Malciu pentru activitatea depusă în cadrul comunității parohiale.

După Sfânta Liturghie, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor săvârșit slujba de sfințire pentru noul Centru socio-cultural Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din curtea parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente