PS Vincenţiu a sfinţit biserica şi centrul social al Parohiei Munteni Buzău I

17-15-20-43.725064 17 sept 2017 - Munteni Buzau I - SL (15)

Duminică, 17 septembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincențiu a sfinţit lăcaşul de cult din parohia Munteni Buzău I, Protopopiatul Slobozia. Biserica a fost supusă, în ultima vreme, unor ample lucrări de restaurare şi reconsolidare. După Liturghie, ierarhul a sfinţit şi noul centru multifuncțional din curtea bisericii parohiale.

Din sobor au făcut parte: preoţii consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părintele protopop Ionuț Butu, clerici şi diconi.

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

Reprezentanții autorităților locale au fost prezenți alături de numeroși credincioși la slujbă.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Vincențiu a vorbit despre asumarea Crucii lui Hristos, despre urmarea lui Hristos pe calea Crucii, despre puterea pe care Sfânta Cruce ne-o oferă în călătoria vieții noastre.

Preasfinția Sa a acordat Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler, domnului primar Florin Stan pentru implicarea în bunul mers al lucrărilor efectuate la parohie, iar domnului Radu Petrică i-a acordat Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, pentru implicarea materială în restaurarea bisericii.

După Sfânta Liturghie, Ierarhul, împreună cu soborul de slujitori, a săvârșit slujba parastasului pentru ctitorii lăcaşului de cult.

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…