Eparhii

PS Veniamin: Sfântul Ilie ne învață să fim demni în fața oricui, să fim statornici și smeriți

Alexandru Boboc
Foto creditFacebook / Episcopia Basarabiei

„Sfântul Ilie ne învață să fim demni în fața oricui, să fim statornici și smeriți, pentru că Dumnezeu ocrotește și dă putere celor care fac voia Lui”, a spus  vineri Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ilie” din satul Toceni, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu ocazia hramului, serbat conform calendarului nerevizuit. La slujbă a participat și Arhimandritul Arsenie Butnaru, starețul Mănăstirii Vlădiceni.

„Să păstrăm valorile spiritualității noastre și să le mărturisim celor care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, de tot ce îl face pe om să sufere, știind că am fost chemați la comuniune cu Dumnezeu și cu semenii”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Veniamin.

„Dacă ne rugăm sau postim să nu ne trufim, ci să mulțumim lui Dumnezeu, pentru că prin harul Lui suntem ceea ce suntem în lumea aceasta. Când îl avem pe Dumnezeu nimic nu ne poate sta împotriva, nici o putere, așa cum vedem și în viața Sfântului Ilie”.

Episcopul Basarabiei de Sud a oferit diplome de onoare celor care contribuie la activitățile parohiei.

Cu ocazia hramului, parohia din Toceni s-a înfrățit cu Parohia „Sfântul Nicolae” din Bohotin, județul Iași.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5