PS Veniamin: Dumnezeu vrea ca omul să fie în relație de dialog cu El

Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la aniversarea a 140 de ani de la înființarea Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din satul Javgur, Republica Moldova.

În cuvânt, Episcopul Basarabiei de Sud a vorbit despre relația omului cu Dumnezeu și grija Lui față de noi.

„Dumnezeu i-a ales pe evrei ca popor și, în același timp, i-a călăuzit prin istorie pentru că din ei, sau din acest popor, avea să se nască Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se la împlinirea vremii din Fecioara Maria. În acest sens, Mântuitorul citează din Vechiul Testament și arată că este un singur Dumnezeu, pentru că exista tendința la popoarele vecine, care erau popoare politeiste, să se închine la mai mulți dumnezei”, a spus Preasfinția Sa.

Mântuitorul, explică ierarhul, arată „că trebuie să iubești, mai mult decât pe toate, pe Dumnezeu, pentru că El este creatorul întregii existențe, pentru că El este cel care a făcut lumea aceasta pentru ca omul să se bucure în ea și pentru că Dumnezeu l-a făcut și îi poartă de grijă, nu Îl lasă pe om ca el să rătăcească pe căile acestei lumi, ci vrea ca omul să fie în relație de dialog cu Creatorul său, cu Dumnezeu”.

La final, Episcopul Basarabiei de Sud i-a oferit Ordinul eparhial „Sfântul Ierarh Dionisie” preotului paroh Mihail Ciobanu, la împlinirea vârstei de 40 de ani și a unui deceniu de slujire clericală.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente