PS Veniamin despre vederea duhovnicească: Ne ajută să citim dincolo de realitățile creației și să nu mai cârtim

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a atras atenția duminică, în cadrul predicii, asupra unui fapt sesizabil frecvent în lumea actuală:

Foarte adesea, în loc să apreciem lucrarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, noi privim cu superficialitate lucrurile și Îl acuzăm pe Dumnezeu spunând că El este vinovat că a venit acest virus, că El e vinovat că nu plouă, El este vinovat că ni se întâmplă și alte lucruri, și din cauza Lui, lumea aceasta suferă.

„Noi uităm că Dumnezeu nu este cauza răutăților, ci oamenii care trăiesc departe de Dumnezeu, și uită că trebuie să facă voia lui Dumnezeu, pentru că ei sunt creați după chipul lui Dumnezeu”, a atras atenția ierarhul.

Preasfințitul Părinte Veniamin a slujit în Duminica Vindecării Orbului din naștere, 24 mai 2020, în Biserica „Sf. Parascheva” din localitatea Baurci-Moldoveni, raionul Cahul, Republica Moldova.

©Episcopia Basarabiei de Sud

Ierarhul l-a oferit pe orbul din naștere drept „model de mărturisire a lui Hristos”.

„Orbul vindecat ne învață să fim curajoși și să-L mărturisim pe Hristos. Iar atunci când unii necredincioși denigrează sau insistă împiedicându-ne să mărturisim credința, să le spunem adevărul, pentru că Adevărul este unul singur”.

„Să nu ne rușinăm să mărturisim Adevărul, mai ales, să nu ne rușinăm să spunem binele pe care ni-l face Dumnezeu”, a recomandat Preasfinția Sa.

„Dumnezeu ne poartă pe brațele Sale, se îngrijește și ne poartă pașii în viață și vrea ca noi să avem nu doar vederea trupească, prin care putem admira creația lui Dumnezeu, ci mai ales vederea duhovnicească. Aceasta ne ajută să citim dincolo de realitățile creației și ne face să nu mai cârtim împotriva lui Dumnezeu. Simțurile noastre trebuie să fie ferestre spre Dumnezeu, dar nu piedică în calea dezvoltării noastre personale, egoiste și lipsite de căldura Duhului”.

Îndemnul Episcopului Veniamin către credincioși a fost să fie mereu aproape de Preotul Paroh Nicolae Petica în activitățile social filantropice ale parohiei.

„Să fim mai aproape în rugăciune unul de altul, să fim mai conștienți de vremelnicia lumii acesteia în care trăim și mai ales să conștientizăm că fără Dumnezeu noi nu putem face nimic și nu suntem nimic în lumea aceasta!”.


Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud


Pentru ultimele noutăți din lumea ortodoxă urmărește-ne pe Twitter – @AgentiaBasilica!

Comentarii Facebook


Știri recente