PS Veniamin de Ziua Independenței Republicii Moldova: S-a realizat o parte din obiectivele propuse atunci, dar mai avem multe

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat sâmbătă la festivitățile organizate în Cahul de Ziua Independenței Republicii Moldova.

PS Veniamin a apreciat curajul deputaților care au semnat în 1991 Declarația de independență, dar și efortul depus de toate guvernările, dar mai ales de cea actuală, pentru a păstra independența, suveranitatea și unitatea țării.

„S-a realizat o parte din obiectivele propuse atunci, dar mai avem multe de îndeplinit pentru a consolida democrația și idealurile marilor bărbați ai neamului”, a spus ierarhul.

„Biserica se roagă pentru conducătorii și armata țării, îl cheamă pe Dumnezeu să inspire și să ajute la păstrarea păcii, unității și afirmarea valorilor spiritualității noastre, subliniind că nimic nu putem face fără Dumnezeu”.

Preasfinția Sa a îndemnat la solidaritate și unitate în comunități, evidențiind faptul că doar așa se pot depăși toate încercările.

„Solidaritatea și conlucrarea au la baza credința și responsabilitatea îndeplinirii testamentului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare care ne spunea că «Moldova este a urmașilor, urmașilor noștri»”.

„Cu acest crez și cu smerenie să lucrăm fiecare la făurirea ființei naționale și cu demnitate să traversăm prin istorie ca un neam de voievozi”, a spus ierarhul potrivit Biroului de Presă al Eparhiei.

În final, PS Veniamin s-a adresat moldovenilor plecați în afara țării îndemnând-i să fie uniți în jurul Sfântului Altar al Bisericii și să se întoarcă acasă aducând tot ce este mai bun, pentru a crea un viitor luminos.

La manifestările din Piața Independenței a orașului Cahul au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai Consulatului General ai României la Cahul, ai armatei, politiei și ai altor instituții.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente