PS Varlaam Ploieșteanul: Minunea din Ținutul Gherghesenilor a fost o încercare de vindecare a comunității de lăcomie 

„Minunea aceasta și îngăduința Domnului ca demonii să intre în porci a fost și o lecție și o încercare de vindecare nu doar a bolnavului demonizat, ci și a concetățenilor săi, care și ei erau stăpâniți de un demon și anume de demonul lăcomiei, al câștigului de bani”, a explicat duminică la Catedrala Patriarhală Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, referitor la minunea Vindecării demonizatului din Ținutul Gherghesenilor.  

Episcopul vicar patriarhal a explicat faptul că Legea lui Moise interzicea creșterea și consumul porcilor, fiind considerate animale necurate.   

„Sfântul Marcu spune că este vorba de aproape 2000 de porci ai oamenilor din cetate și din satele din jur. Și astăzi, 2000 de porci înseamnă o fermă prosperă, mai ales pentru societatea de acum 2000 de ani”.  

Din acest motiv, a continuat Preasfinția Sa, „Mântuitorul îngăduie ca demonii să intre în porcii aceștia, să-și piardă viața prin înecare în apa Mării Galileii, pentru a arăta că sufletul omenesc este mai prețios decât orice lucru material din lumea aceasta, mai prețios decât contravaloarea celor 2000 de porci”. 

Foto credit: Ziarul Lumina / Mircea Popa

Valoarea sufletului omenesc 

„Mântuitorul ne adresează această întrebare: «Ce îi va folosi omului dacă va dobândi lumea întreagă, dar sufletul său și-l va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său, arătând că universul întreg, universul material, este inferior valorii sufletului nemuritor al unui singur om»”.

Naratând textul evanghelic, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat faptul că Mântuitorul le-a făcut oamenilor din cetate un mare bine, nu doar celui bolnav. 

Oamenilor din cetate, pentru că, a explicat ierarhul, „vindecându-l pe cel stăpânit de demoni, i-a eliberat de frica care le stăpânea inimile, frică provocată de violența și de grozăviile săvârșite de acest om îndrăcit, căruia demonii îi dădeau o putere fără margini”. 

„Era de așteptat ca această mulțime să fie recunoscătoare lui Iisus, că l-a eliberat pe un concetățean de-al lor, care, fără îndoială, avea în cetate rude, avea prieteni de care demonii l-au despărțit, alungându-l în pustiu. Și iată că oamenii aceștia îi cer lui Iisus să plece din ținutul lor”. 

Din acest motiv, Episcopul vicar patriarhal a amintit și de femeia samarineancă, pe care Mântuitorul a întâlnit-o la fântâna lui Iacov. Contrar comportamentului comunității din Ținutul Gherghesenilor, oamenii din Sihar au ieșit în întâmpinarea Lui, deși erau considerați aproape păgâni.

Atitudinea bărbatului vindecat

„Iată două atitudini diferite, dar vedem și în cazul minunii pe care am ascultat-o astăzi, că atitudinile sunt diferite, pe când concetățenii săi i-au cerut lui Iisus să plece din ținutul lor, bărbatul care s-a vindecat i-a cerut lui Iisus să îl ia împreună cu El”.  

„Iisus a avut un alt plan pentru el și anume acela de a-l face apostolul sau misionarul acelui ținut, binevestind de tuturor cât mult bine i-a făcut lui Dumnezeu”. 

Vorbind în ansamblu despre textul evanghelic al zilei, Episcopul vicar patriarhal a subliniat că „diavolul s-a arătat întotdeauna invidios pe chemarea omului la moștenirea Împărăției Cerurilor”.  

„Prin întruparea și prin lucrarea sa mântuitoare, Hristos ne-a oferit posibilitatea ca noi oamenii de pe pământ să devenim cetățeni ai cerului, ai cerului din care satana și îngerii lui au fost alungați”. 

„Să stăm cu frică, să luăm aminte ca noi, creștinii, să ducem lupta cea bună, știm că Hristos ne-a dat putere să călcăm peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului”, a adăugat în încheiere Preasfinția Sa. 

Foto credit: Ziarul Lumina / Mircea Popa


Știri recente