Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, i-a sfătuit pe credincioşi să iubească mai mult Biserica şi să participe la sfintele slujbe. Îndemnul a fost adresat astăzi, 2 februarie, 2017, în Catedrala Patriarhală. Preocupaţi în exces de lucruri trecătoare nu ne mai gândim la casa lui Dumnezeu, a subliniat Preasfinţia Sa.
Noi românii, care nu suntem nici foarte mulţi, dar nici puţini, nu venim nici măcar o dată pe an, cum veneau evreii atunci de departe pe jos, să aducem o cărămidă când auzim că se zideşte o biserică care ne reprezintă pe toţi. Noi, cei mai mulţi, nu numai că nu aducem această cărămidă, adică această jertfă, dar suntem şi împotriva zidirii ei.
În cuvântul rostit după citirea textului evanghelic, ierarhul a surprins principalele aspecte ale Praznicului Întâmpinării Domnului și a adresat credincioșilor sfaturi folositoare pentru mântuire.
Acest eveniment sfânt a avut loc la patruzeci de zile după Nașterea Domnului. Fecioara Maria împreună cu dreptul Iosif au venit cu Pruncul la Templu pentru a împlini Legea. Fiind fără de păcat, a explicat ierarhul, Mântuitorul nu ar fi avut nevoie numaidecât de împlinirea acestor rânduieli ale Legii Vechi, dar a făcut aceasta din marea Sa smerenie, pe care am văzut-o și la Betleem, în peștera umilă în care a venit pe lume.
Apoi, Preasfințitul Părinte Timotei a expus minunea trăită de Dreptul Simeon pe când lucra la traducerea în limba greacă a cărții Prorocului Isaia și făgăduința primită în urma acesteia că nu va muri până ce nu va vedea pe Cel Născut din Fecioară. Astfel, primind pe Hristos în brațe, el a rostit cu bucurie binecunoscuta rugăciune: Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne…
În continuarea predicii, PS Timotei a evidențiat și alte învățături cuprinse în Evanghelia praznicului:
- Mântuitorul ni se descoperă ca lumină a neamurilor, Care a venit pentru cei aflați în întuneric și în umbra morții, aducând tuturor lumina iubirii și a milostivirii Sale, lumina mântuirii.
- Iisus Hristos a fost pus spre căderea și ridicarea multora, căderea celor care nu l-au primit și ridicare pentru toți cei care au crezut în El.
- Mântuitorul a împlinit Legea Vechiului Testament, și ne-a arătat cea mai înaltă cale pe care am putea merge, deși o ocolim aproape întotdeauna: calea smereniei.
- În Templu, Mântuitorul s-a întâlnit prima dată cu umanitatea reprezentată de Dreptul Simeon, de aceea Biserica este locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu.
Sărbătoarea de astăzi ne învaţă cum trebuie să îl întâmpinăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, a transmis ierarhul:
Sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă pe toţi să îl întâmpinăm cu mai multă dragoste pe Mântuitorul Iisus Hristos, să cercetăm Scripturile care vorbesc despre El, să împlinim şi noi legea cum a împlinit-o Fecioara Maria şi Mântuitorul Însuşi, Prunc fiind adus la templu şi închinat Domnului. De aceea, atunci când se împlinesc 40 de zile, niciodată să nu uităm să ne aducem pruncii la Biserică ca să fie închinaţi Domnului. Sărbătoarea de astăzi să ne facă mai atenţi pe toţi şi să ne îndemne să Îl întâmpinăm cu multă credinţă pe Mântuitorul Hristos Cel care ne aşteaptă şi ne întâmpină pretutindeni.
Foto credit: Basilica.ro