Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit în a treia zi de Paști la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Pornind de la textul biblic al sărbătorii (Luca 24:12‑35), care prezintă întâlnirea Mântuitorului Hristos cel înviat cu ucenicii Luca și Cleopa și Cina din Emaus, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre cea mai importantă călătorie din viața creștinului.
„Dacă privim către Mântuitorul Iisus Hristos, Care este icoana vieții noastre, Care este Lumina lumii, Calea, Adevărul și viața, vom descoperi, urmându-L pe El, calea cea bună”.
„Constatăm că dincolo de călătoriile care ne aduc bucurie, dar și a celor prin care suntem nevoiți să trecem în viață – drumuri bune și drumuri foarte grele-, cel mai important drum este către Mântuitorul Hristos”.
„Orice om din lumea aceasta, oricât ar fi de bucuros, oricât ar fi de trist, asemenea ucenicilor care Îl plângeau pe Domnul, sau din alte motive, va trebui să călătorească către Biserică, unde Îl va întâlni pe Domnul Cel răstignit și Înviat și unde apropiindu-se în stare de smerenie, cu puțină sau fără vrednicie, Îl va primi pe El ca pe cel mai mare dar al vieții lui”.
„Nicio altă călătorie nu este mai importantă decât călătoria către Mântuitorul Hristos”, a subliniat ierarhul.
În predica sa, PS Timotei a făcut o paralelă între părăsirea caselor de către refugiații ucraineni cu Fuga în Egipt a Mântuitorului.
Părintele Episcop a amintit că și astăzi „sunt foarte mulți oameni care cunosc acest drum al exilului din cauza armelor, a sărăciei sau a altor motivații”.
„Ei își părăsesc casele și pleacă departe printre străini, așa cum a plecat Mântuitorul Hristos, copil fiind”.
În încheiere, Episcopul vicar s-a rugat Mântuitorului Hristos:
„Ne rugăm în această zi și mereu către Domnul, așa cum au spus și ucenicii care călătoreau împreună cu El către Emaus: Rămâi cu noi, Doamne, și ajută-ne în călătoriile pe care le facem, știind că aceste călătorii oricât de anevoioase ar fi, când sunt împreună cu Tine vor fi trecute mai ușor”.
„Ne rugăm ca Mântuitorul Iisus Hristos să umple inimile noastre ale tuturor”.
Foto credit: Ziarul Lumina
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica