PS Timotei Prahoveanul la Voroneț: Pomenirea de 40 de zile a Stavroforei Irina Pântescu, prima stareță a mănăstirii

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a pomenit-o duminică, la Mănăstirea Voroneț, pe Stavrofora Irina Pântescu, prima stareță a așezământului monahal, la 40 de zile de la trecerea la Domnul.

Alături de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la slujbă au participat  Arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, Pr. Adrian Popa, consilier eparhial al Sectorului Colportaj Bisericesc și Pr. Aurel Goraș, Protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.

În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre contribuția impresionantă pe care Stavrofora Irina Pântescu a avut-o în îngrijirea și formarea Mănăstirii Voroneț.

Totodată, PS Timotei Prahoveanul a prezentat și cea mai recentă apariție editorială dedicată așezământului monahal, intitulată „Grădinile Mănăstirii”.

La eveniment au participat și diferite oficialități locale dar și Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți.

După slujba de pomenire au fost depuse coroane de flori la mormântul Stavroforei Irina Pântescu, trecută la cele veșnice în dimineața primei zile a Postului Mare.

Stavrofora Irina Pântescu s-a născut la data de 28 septembrie 1932, în satul Goruni, din județul Iași, primind la Botez numele de Margareta.

În data de 1 aprilie 1992, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost numită stareță a Mănăstirii Voroneț, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.


Vezi și:

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente