PS Timotei Prahoveanul la Catedrala Patriarhală: Să-l primim pe Mântuitorul în Ierusalimul inimilor noastre

„Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este întâmpinată cu bucurie și cu îndemnul ca permanent să-l primim pe Mântuitorul în Ierusalimul inimilor noastre care ar trebui să fie mereu deschise, dar mai ales în aceste zile”, a spus în Duminica Floriilor Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al Catedralei Patriarhale.

PS Timotei a subliniat că „întâmpinarea Mântuitorului la intrarea în Ierusalim a fost, dacă nu singura, printre foarte puținele semne de apreciere pe care poporul le-a arătat față de Mântuitorul”.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Preasfinția Sa a evidențiat apoi că Ierusalimul nu este doar „un loc istoric și cea mai cunoscută cetate a lumii, ci este locul în care Mântuitorul și-a vărsat sângele pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

El a venit pentru noi, a continuat PS Timotei, la ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au primit (Ioan 1:11).

„Ovațiile de la intrarea în cetatea Ierusalimului s-au stins iar în locul lor, aceeași gloată sau o parte din ea, în fața palatului procuratorului roman Ponțiu Pilat a strigat, după puține zile: Răstignește-L, Răstignește-L pe cel care a făcut atât de mult bine”.

În cadrul predicii rostite de la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, PS Timotei a mai vorbit despre contextul istoric al intrării Domnului în Ierusalim, despre impactul pe care l-a avut asupra poporului evreu învierea lui Lazăr, dar și despre simbolismul ungerii din Betania.

La final, Preasfinția Sa le-a adresat urări celor ce poartă nume de flori, dorindu-le „bucuria pruncilor nevinovați care l-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos”. De asemenea, ierarhul i-a invitat pe credincioși să participe la programul deniilor din Săptămâna Mare, precum și la sfințirea Marelui Mir care va avea loc joi, la Catedrala Patriarhală.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente