PS Timotei Prahoveanul: „Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos sunt Apa cea Vie care ne satură și ne bucură sufletul”

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat astăzi, 29 mai 2016, în Duminica a 5-a după Paști, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București.

După citirea Pericopei Evanghelice (n.r.: de la Sf. Ev. Ioan 4, 5-42), Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a arătat că Evanghelia citită astăzi în toate locașurile de cult din Patriarhia Română este o istorisire plină de tâlc în care Mântuitorul Iisus Hristos se revelează drept Mesia, unei femei de alt neam, arătându-ne că și neamurile au mântuire.

Mântuitorul Iisus Hristos arată deschidere față de fiii lui Israel, dar și față de popoarele străine. El trece prin Samaria și se oprește la fântâna lui Iacov. La această fântână apare o femeie samarineancă, iar Iisus Hristos îi cere apă ca să bea. Femeia este nedumerită văzând în fața sa un evreu care îi cere ceva. Se știe că în situația de atunci un iudeu nu avea voie să vorbească cu un bărbat samarinean, cu atât mai puțin cu o femeie. Femeia samarineancă și dă seama că Cel care stă în fața ei nu este un simplu om, pentru că Domnul Iisus Hristos îi dezvăluie lucruri personale, numai de ea știute, a explicat Preasfinția Sa.

Evanghelia Duminicii a 5-a după Paști, numită și a Samarinencei, ne aduce aminte că Iisus Hristos a venit pentru toți oamenii, împărtășindu-ne Apa cea Vie, și vorbindu-ne despre Duhul Sfânt care se va da tuturor celor ce cred și se închină în duh și în adevăr, a mai arătat Preasfinția Sa.

În această zi, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Dragomir Ionuț – Ștefănel, pe seama Parohiei Sfântul Dumitru – Colentina, Protopopiatul Sector II Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente