PS Timotei Prahoveanul a sfințit un nou lăcaș de cult în Ilfov

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit duminică noua biserică din satul Grecii de Sus, comuna ilfoveană Grădiștea.

Lăcașul de cult a primit hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Parohia a trecut printr-un moment dificil în 2011. Vechea biserică a comunității, ctitorie boierească a familiei Greceanu care datează din anul 1845, a trecut printr-un incendiu care a mistuit acoperișul, iar în urma intervenției pompierilor, pictura și clădirea au fost afectate.

Parohia și autoritățile locale au demarat atunci refacerea sfântului lăcaș, iar în paralel, au fost începute procedurile pentru edificarea unei noi biserici.

Lucrările de construcție s-au încheiat în 2019; ulterior a avut loc pictarea lăcașului de cult, în tehnica secco, sfințirea de duminică reprezentând o încununare a eforturilor.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a transmis un mesaj de binecuvântare și felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, oferind mai multe ranguri, ordine și distincții, informează Ziarul Lumina.

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…