Centrul social pentru copii și tineri al parohiei „Sfântul Spiridon” din Ploiești a fost sfințit astăzi, 6 noiembrie 2016. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemenea, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a apreciat ridicarea acestui centru şi a explicat importanţa acestei instituţii sociale mai ales pentru copiii defavorizaţi, deoarece mai mulți elevi, din mediul rural, care învață în municipiu vor primi, de acum înainte, hrană și vor beneficia cazare:
Casa socială a fost refăcută pe ruinele unei case vechi de vreo 100 de ani. Aceasta a fost dotată cu lucruri noi şi cuprinde o bucătărie, săli pentru servirea mesei etc. Parohia are în vedere mai ales copiii defavorizaţi, care se află în grija Bisericii, dar care nu locuiesc în Ploieşti, cum ar fi unii copii din protoieria Vălenii de Munte, dar care îşi fac studiile în Ploieşti sau mai mulţi oameni aflaţi într-o situaţie financiară fragilă din această parohie.
În acest aşezământ parohia poate organiza diverse activităţi sociale în funcţie de solicitările comunităţii, a mai precizat pr. Adrian Matei, Protoiereul Protopopiatului Ploieşti Nord
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit un diacon pe seama parohiei Bâra, Protopopiatul Urlați, și un preot pe seama parohiei Ciresanu, Protopopiatul Ploiești Sud. Totodată, în semn de apreciere pentru lucrarea pastoral-misionară şi administrativă desfăşurată, părintele paroh Dionis Nifodor Tătulescu a fost hirotesit iconom stavrofor.
Foto: Trinitas TV
Preluare audio: Radio Trinitas