PS Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. În cadrul slujbei a fost rostită o rugăciune pentru Regele Mihai

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. În timpul slujbei, a fost înălțată o rugăciune pentru Regele Mihai I, trecut de curând la cele veșnice.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt în care a vorbit despre importanța participării creștinilor la slujbele Bisericii, precum și la respectarea zilei de Duminică.

În debutul omiliei, ierarhul a arătat că spre deosebire de mulți oameni, femeia gârbovă reprezintă un exemplu de cum trebuie să se raporteze omul cu privire la participarea în viața Bisericii.

Femeia gârbovă, deși foarte neputincioasă, venea totuși la sinagogă. Noi adeseori când avem o problemă de sănătate, nu de o asemenea gravitate, căutăm pretexte ca să nu mergem la muncă sau la biserică. Această femeie gârbovă venise să se roage, ea care nu îți mai punea speranța decât în Dumnezeu, a spus Preasfinția Sa.

Continuând cuvântul său, PS Timotei Prahoveanul a evidențiat că din Evanghelia de astăzi învățăm că dincolo de suferințele noastre, de neputințele pe care le avem, este totuși foarte importantă prezența noastră duminica la Biserică. În sprijinul acestei precizări, Preasfinția Sa a amintit celor prezenți că unul din principalele motive pentru care creștinii cinstesc ziua de duminică este acela ca Mântuitorul a înviat în această zi.

În finalul predicii, PS Timotei Prahoveanul a evidențiat că femeia gârbovă din textul evanghelic citit astăzi reprezintă pe fiecare om în parte. De asemenea, ierarhul a îndemnat credincioșii să urmeze exemplul acesteia și să vină la biserică și să se roage.

Femeia gârbovă ne reprezintă pe toți. Unii dintre noi poate că stăm drept în biserică când venim, dar avem o altfel de neputință: a sufletului. Poate trupul nu este încovoiat, așa cum îl avea femeia, dar avem sufletul încovoiat de neputințe și de o gârbovire care nu se vede. Cu această neputință a noastră să venim la Biserică și îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să dezlege neputința noastră, precum a dezlegat-o pe cea a femeii gârbove, a conchis ierarhul.

Foto credit: Andrei Pau / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente