PS Timotei: Omul este mare doar când stă în genunchi înaintea lui Dumnezeu

Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 28 august 2016, în Duminica a X-a după Rusalii (a vindecării lunaticului). La Catedrala Patriarhală, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Untitled_Panorama1

Făcând referire la pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie (vezi textul mai jos), în cuvântul său, Preasfinţia Sa a vorbit despre atitudinea pe care oameni trebuie să o aibă față de Dumnezeu.

Când avem mari suferinţe, mari încercări, noi îngenunchem înaintea Părintelui Ceresc şi îi cerem ajutorul. Vă aduc aminte de cuvintele părinţilor bisericii care spun că omul este mare doar când stă în genunchi. Sunt mulţi oameni trufaşi şi semeţi care cred că ei sunt totul în lumea aceasta, care cred că ei conduc lumea, care nu se supun lui Dumnezeu şi nu ascultă de El. Mai mari decât aceştia sunt cei care stau în genunchi, aşa cum a stat tatăl acestui copil. Cei care stau în genunchi şi care îl caută pe Dumnezeu în viaţa lor sunt mai mari decât cei care se cred cei dintâi dintre neamuri şi le conduc pe ele, a spus Preasfinţia Sa.

De asemenea, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evidenţiat faptul că trebuie să cerem totdeauna milostivirea Mântuitorului Hristos ca să primim de la El vindecare sufletească şi trupească.

Cuvintele Evangheliei ne aduc aminte că Mântuitorul Iisus Hristos a venit pentru noi cei aflaţi în suferinţă şi vindecarea pe care a făcut-o atunci la poalele muntelui Taborului trebuie să o facă cu fiecare dintre noi. Duhurile care stau în spatele păcatelor noastre, ale neputinţelor noastre cu care uneori luptăm, pot fi îndepărtate numai prin ajutorul Lui, prin milostivirea Lui. Această milostivire să o cerem permanent acum şi totdeauna când îngenunchem înaintea Lui rugându-ne din toată inima ca El să fie vindecătorul sufletelor şi trupurilor noastre, a mai spus Preasfinţia Sa.

La final, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat, în contextul aniversării Centenarului Primului Război Mondial, slujba parastasului pentru eroii români căzuţi pe câmpurile de luptă în această conflagraţie mondială pentru demnitatea şi libertatea naţională.

***

Duminica a X-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23:

În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi mai suferi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia.

 

Comentarii Facebook


Știri recente