Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat în Duminica a patra din Postul Mare Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Patriarhală din București.
În cuvântul rostit la slujba din 26 martie 2017, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evidențiat principalele învățături desprinse din pericopa evanghelică duminicală, a Vindecării fiului lunatic.
Anumite neputințe omenești, demoni, stări pe care greu le înțelegem, suferințe îndelungi, nu pot fi biruite decât numai cu ajutorul lui Dumnezeu, a spus Preasfinția Sa.
Atunci când Domnul este cu noi, crucea vieții noastre este mult mai ușoară, iar când El lipsește, devenim neputincioși. Mântuitorul este totul în viața noastră, precum spune: «Fără Mine nu puteți face nimic», a adăugat ierarhul.
În continuare, PS Timotei a atras atenția că trebuie să învățăm din dragostea părintelui din Evanghelia de astăzi, care avea copilul bolnav și alerga peste tot să-l scape, ajungând înaintea Mântuitorului din această dorință.
Oare, cu atât mai mult părinții din vremea noastră, nu ar trebui să se îngrijească să aibă prunci și să-i crească în frică de Dumnezeu, ca ei să fie bucuria lor? a spus Preasfinția Sa.
Un alt aspect important la care a reflectat ierarhul este acela că Mântuitorul Hristos intervine și ajută ori de câte ori este rugat. Chiar și atunci când credința noastră este împuținată.
Mântuitorul apreciază credința desăvârșită, dar a primit-o și pe cea mai puțină a acestui părinte îndurerat de fiul lui care era grav bolnav. Milostivirea lui Dumnezeu este fără margini, iar iubirea Lui desăvârșită, chiar dacă credința noastră nu este pe măsură, a completat ierarhul.
În partea a doua a omiliei rostite, PS Timotei a făcut referire la Sfântul serbat în această zi: unul dintre marii dascăli ai pocăinței pe care Părinții Bisericii l-au așezat ca model de trăire în duminica a patra a Postului Mare: Sfântul Ioan Scărarul, Sinaitul sau Scolasticul, cum a mai fost numit.
Ierarhul a amintit de cunoscuta opera a acestui sfânt, Scara virtuților, în care a arătat că cele mai importante lucruri sunt pocăința, smerenia și întoarcerea la Dumnezeu.
Preasfinția Sa și-a încheiat predica printr-o scurtă evocare a vrednicului de pomenire Patriarhul Justinian Marina, de la a cărui adormire s-au împlinit în această zi patruzeci de ani și care a fost pomenit în ziua precedentă la Mănăstirea Radu Vodă.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corala Te Deum laudamus, dirijată de Pr. Lect. Matei Zaharia și compusă din 34 de preoți, diaconi și studenți de la Facultatea de Teologie și de la Universitatea Națională de Muzică din București.
În cadrul slujbei, PS Timotei Prahoveanul a oficiat două hirotonii. Consilierul patriarhal Lect. Univ. George Grigoriță a primit darul diaconiei, pe seama Parohiei Domnița Bălașa, Paraclis patriarhal, din Capitală. De asemenea, părintele ierodiacon Iosif a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Crasna din județul Prahova.
Foto credit: basilica.ro.