Mănăstirea Albac, din județul Alba, și-a serbat hramul, de Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, la 20 de ani de la sfințirea bisericii. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei le-a vorbit oamenilor despre legătura dintre credință și fapte:
„Noi cerem adesea lucruri pământești, dar Dumnezeu ne dă ce avem cu adevărat nevoie. Domnul vede credința și faptele noastre, așa cum a văzut credința și dragostea prietenilor paraliticului, care nu l-au lăsat singur în suferință”.
„Adevărata credință înseamnă iubire și milă față de aproapele. Hristos suferă împreună cu noi și ne iartă păcatele în mod gratuit, iar de la noi așteaptă să ne iubim unii pe alții și să ne purtăm poverile unii altora”, a adăugat Episcopul Spaniei și Portugaliei.
„Vindecarea începe cu sufletul, iar iubirea concretă față de cei din jur arată credința noastră vie”.
De hramul mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar, au oficiat Sf. Liturghie.
20 de ani de la sfințire
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat aniversarea a douăzeci de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Albac, apreciind eforturile depuse de obștea monahală îndrumată de maica stareță stavrofora Ioanichia Gligor, sub povățuirea arhimandritului Dionisie Ignat.
„Farmecul spiritual al hramului din anul acesta este sporit de aniversarea a două decenii de la sfințirea acestei biserici care, atunci, a devenit «casa lui Dumnezeu» și o mărturie publică a credinței mântuitoare”.
„De zeci de ani, Mănăstirea «Sfântul Ilie» de la Albac îndeplinește rolul de «far călăuzitor» pentru sufletele zecilor de mii de creștini. Ei găsesc aici adierea harului divin, ca oarecând profetul biblic pe Muntele Horeb”, a conchis ierarhul.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu o copie a icoanei Maicii Domnului de la Nicula, în semn de prețuire pentru îndrumarea duhovnicească primită în anii de studiu teologic.
Foto credit: Mitropolia Ardealului






