PS Sofronie a slujit în prima biserică construită după Marea Unire în eparhia Oradiei

Episcopul Oradiei a slujit miercuri la prima biserică ortodoxă construită după Marea Unire în eparhia Oradiei: Biserica din Telchiu a fost sfințită Episcopul Roman Ciorogariu, primul arhipăstor de după reînființarea eparhiei.

În cuvântul rostit, ierarhul a explicat textul evanghelic al sărbătorii și a evocat evenimentele istorice de la momentul târnosirii bisericii din Telechiu.

„Biserica în care ne aflăm, care a fost sfințită în urmă cu o sută de ani, este prima biserică ortodoxă construită în Episcopia noastră, pe teritoriul canonic al ei, adică în județul Bihor, după unirea Bihorului cu Regatul României”, a spus Preasfințitul Părinte Sofronie.

„Vă închipuiți că în anul 1922, când a trebuit sfințită biserica, Episcopul Roman Ciorogariu, în urma atentatului cu bombă din Senatul României, nu avea brațul drept. Cum să facă sfințirea bisericii? Atunci, l-a invitat pe episcopul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului să vină aici, la Telechiu, să sfințească biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul vechii Catedrale Patriarhale din București”, a continuat ierarhul.

„Sfinții Împărați nu au fost aleși în mod întâmplător ca ocrotitori ai bisericii, ci ctitorii au arătat, prin faptul că sunt primii împărați creștini, chipul conducătorului creștin, luminat, întocmai cu Apostolii, iar noua biserică era în Regatul Întregitei Românii, condus de Regi care calcă pe urmele apostolice ale Sfinților Constantin și Elena”, a adăugat în încheiere Episcopul Oradiei.

Cu această ocazie, comunitatea parohială din Telechiu a organizat expoziția „Centenarul bisericii ortodoxe cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din Telechiu (1922-2022)”, coordonată de Dr. Cristina Liliana Pușcaș, de la Muzeul Țării Crișului din Oradea.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe cei implicați în organizarea evenimentului festiv.


Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Telechiu a fost construită din piatră în anul 1919 de către Armata Română, pe locul unei biserici mai vechi.

Prima atestare documentară a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei datează din anul 1680, când trupele austriece au eliberat Oradea de sub stăpânirea turcească și au găsit în oraș un sigur episcop, cel ortodox, ce rezida aici dinainte de menționarea sa în documentele imperiale austriece.

Episcopul Roman Ciorogariu și-a pierdut mâna în atentatul cu bombă din Senatul României, prin care bolșevicii, în 8 decembrie 1920, au vrut să destabilizeze monarhia și statul român. În timpul monarhiei, ierarhii, fiind aleși de popor în Biserică, erau și senatori de drept.

Bomba a ucis trei senatori și a rănit alți trei, printre care și Episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos, care a decedat în 1923 în urma complicațiilor de sănătate.

Foto credit: Episcopia Oradiei

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…