PS Siluan a liturghisit în Catedrala Episcopală din Vârșeț – Serbia

În Duminica a XX-a după Rusalii, 8 octombrie 2017, PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Vârșeț – Serbia şi a oficiat Sfânta Liturghie.

La slujbă au participat numeroşi credincioși, iar răspunsurile liturgice, în cântare bănățeană, au fost oferite de Corul Catedralei din Vârșeț, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În cuvântul rostit, PS Siluan  a subliniat dragostea, puterea dumnezeiască și purtarea de grijă pe care Mântuitorul Iisus Hristos a arătat-o față de femeia văduvă din Nain, ce trebuia să își îngroape pe singurul ei fiu care murise.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru credinciosul Sfera Panta, din Vârșeț, la 1 an de la mutarea sa la cele veșnice.

Apoi, în sala de ședințe, de lângă Catedrală, Episcopul Siluan a avut o întâlnire de lucru cu Părintele Paroh Adrian Boba și membrii Consiliului parohial al Catedralei, în cadrul căreia a aflat câteva dintre activitățile, preocupările, realizările și problemele acestora și ale comunității românești din Vârșeț.

Spre seară, ierarhul s-a întâlnit la Centrul Eparhial și cu Preoții din Protopopiatul Vârșețului și din împrejurimi.


Catedrala Episcopală din Vârșeț este o frumoasă biserică în stil bizantin, închinată Înălțării Domnului, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1910, fiind sfințită în 1913 de vrednicul de pomenire Ierarh Miron Cristea, pe când era Episcop al Caransebeșului, iar la sfințire a participat și renumitul cor bisericesc din Lugoj condus de Ion Vidu.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei

Comentarii Facebook


Știri recente