PS Petroniu în Parohia Solona

Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat duminica aceasta în mijlocul credincioșilor din Parohia Solona, Protopopiatul Jibou, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, a transmis Diacon Ionică Torcoș.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit în preot pe seama Parohiei Bozna, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Cosmin-Vasile Iancău.

La final, Episcopul Sălajului a hirotesit în iconom stavrofor pe Părintele paroh Florian-Grigore Vid, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a sfinţit în 7 mai 2017 piatra de temelie pentru o nouă biserică de zid în localitatea Teștioara, filie a Parohiei Solona. Noul locaș de cult a fost pus sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

În continuare, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.


Prima atestare documentară a localității Solona provine din anul 1454. Conform informațiilor oferite învățătorului Petru Lazăr de către bătrânii satului, în anul 1929, în Solona ar fi existat o biserică veche de lemn, construită în secolul al XVII-lea. În anul 1894, a fost ridicat un nou locaș de cult, la zidirea căruia a contribuit, în mare parte, vrednicul localnic Alexa Țițe. Biserica actuală a satului a fost edificată în anul 1993.

Comentarii Facebook


Știri recente