PS Petroniu în Parohia Șoimuș. Sfânta Liturghie şi binecuvântare de lucrări prin sfinţire

Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a rugat duminica aceasta cu credincioșii din Parohia Șoimuș, Protopopiatul Jibou. Aici, a săvârşit Sfânta Liturghie în 11 iunie 2017, fiind înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit în iconom stavrofor pe Părintele paroh Marius-Ovidiu Țura în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de acesta în ogorul Domnului. De asemenea, ierarhul a acordat o icoană și o diplomă de apreciere familiei Alexandru și Florica Roman la împlinirea a 70 ani de căsătorie.

În continuare, Părintele Episcop a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia. Tot cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit și lucrările de înnoire realizate la căminul cultural din localitate.

Prima atestare documentară a satului provine din anul 1205, când localitatea apare sub numele de Solumus.

Comentarii Facebook


Știri recente