PS Paisie Sinaitul: Să învățăm de la orbul din naștere că este demn să mărturisim și să apărăm numele lui Hristos

„De la orbul din naștere trebuie să învățăm că este bine şi este demn să mărturisim şi să apărăm numele lui Hristos, Cel care ne dăruiește viața şi sănătatea”, a evidențiat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în predica rostită duminică la Biserica „Înălțarea Domnului” din localitatea Ștefan cel Mare, județul Vaslui.

Preasfinția Sa a participat la sfințirea lăcașului de cult din localitatea vasluiană, alături de Episcopul Ignatie al Hușilor.

Episcopul vicar patriarhal i-a îndemnat pe credincioși să ia aminte la faptul că sănătatea și viața sunt daruri de la Dumnezeu și trebuie prețuite.

„Să învățăm că viața şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, pentru că nu noi ne-am dăruit viață, nu noi ne-am dăruit vederea, ci pe toate acestea le-am primit. Noi nu știm cât de mare este valoarea darului sfânt al sănătății simțurilor, decât atunci când acestea ne lipsesc”.

PS Paisie Sinaitul a subliniat că mărturisirea credinței și apărarea numelui lui Iisus Hristos sunt răsplătite de Fiul lui Dumnezeu Însuși prin vindecare, prin descoperire şi prin dăruirea Sa personală.

Vindecarea trupească și luminarea duhovnicească

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a spus că „Evanghelia vindecării orbului din naștere este despre două vindecări, sau două luminări săvârșite de Mântuitorul Hristos: Vindecarea trupească și luminarea duhovnicească”.

„Sfinţii Părinţi au interpretat vindecarea orbului din naștere în apele de la scăldătoarea Siloamului drept simbol al Botezului, care dăruiește lumina credinţei. Taina Botezului a fost numită încă din primele veacuri sfânta luminare, iar cei botezați, creștinii, erau numiți luminați”.

Să devenim luminători!

Episcopul vicar patriarhal i-a îndemnat pe credincioși să nu rămână la stadiul de luminați, ci să devină adevărați luminători.

„Ochii tuturor privesc lumina, dar ai noştri trebuie să o şi dea, să o ofere, să putem lumina pe alții prin roadele luminii credinței pe care am primit-o la Botez”.

„Asemenea lui Hristos, fiecare creştin este trimis să ducă, să vestească Evanghelia mântuirii în lumea de azi, adică să fim lumină a lumii. Și tot asemenea lui Hristos, trebuie să ne asumăm că această misiune va fi totdeauna sub semnul contradicției, al neînțelegerii și chiar al prigoanei și suferinței”, a subliniat ierarhul.

Orbirea spirituală

Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a atras atenția asupra orbirii spirituale, mult mai gravă decât cea fizică.

„Orbirea spirituală se manifestă şi astăzi în multe forme: prin ateism sau ostilitate faţă de religie, prin agresivitate faţă de valorile credinței, prin secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, prin superficialitate, prin ignoranță şi indiferență dusă până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică”.

„Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne dăruiască, pe lângă vederea trupească, a ochilor noștri, darul vederii duhovnicești, spirituale, care să ne ajute să primim și să vedem lumina cea dumnezeiască, lumina care ne înțelepțește mintea și inima spre dobândirea vieții veșnice”, a încheiat Preasfinția Sa.

Foto credit: Basilica.ro / Arhid. Nicolae Iftimiu


Știri recente