PS Paisie Sinaitul, despre trăirea autentică a credinței și pericolul formalismului

În Duminica a 27-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale și a vorbit despre trăirea autentică a credinței, atrăgând atenția asupra pericolului formalismului religios.

Explicând textul evanghelic referitor la Vindecarea femeii gârbove, Episcopul vicar patriarhal a evidențiat atât dimensiunea spirituală, cât și semnificația practică a acestei minuni.

Vindecarea, simbol al eliberării spirituale

Imaginea suferinței și a umilinței în care trăia această femeie este subliniată prin faptul că nu putea să privească cerul.

„Suferința este o formă a devierii de la perfecțiunea creației lui Dumnezeu, o formă de dezordine existențială, ori, Dumnezeul nostru nu este Dumnezeul neorânduielii.”

„Hristos Domnul nu a întâlnit niciun om suferind fără să-i vindece suferința”, a spus PS Paisie Sinaitul, accentuând faptul că vindecarea oferită de Mântuitorul merge dincolo de trup, atingând sufletul prin iertarea păcatelor.

„Ca în aproape toate cazurile prezentate în Sf. Evanghelii, orice suferință fizică își are originea în sufletul omului, într-un oarecare păcat, personal sau, uneori, moștenit de la părinți! De aceea ni se spune despre femeia de azi că avea un duh al neputinței”, a spus ierarhul.

Reacția fariseilor și formalismul religios

De asemenea, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a evidențiat reacția mai marelui sinagogii, care s-a opus vindecării în ziua de sâmbătă.

„Mai marele sinagogii socotea că fapta Mântuitorului Hristos, de a vindeca o femeie, era o activitate lucrativă, întrucât avea un rezultat: o persoană se făcuse bine! O bolnavă a devenit sănătoasă – Era o interpretare strâmbă a legii lui Moise”.

„Așadar, iată cât formalism exista la oameni în vremea aceea. Însă noi, cei de azi, să nu credem că doar atunci era altfel. Și astăzi, noi, oamenii, suntem plini de formalism, de gesturi lipsite de trăire autentică a credinței”, a explicat Preasfinția Sa.

Formalismul religios astăzi

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat faptul că și în zilele noastre oamenii au tendința de a trata cu superficialitate rugăciunea și practicile Bisericii.

Și în zilele noastre, a continuat ierarhul, „sunt oameni care se roagă doar în văzul lumii, care se filmează chiar și atunci când se roagă în cămara lor, pentru a impresiona pe cei slabi!”.

„Există o mare primejdie și pentru noi să devenim formaliști și să trăim credința doar ca pe ceva exterior, formal.”

„Faptul de a respecta postul ca pe o dietă, de a nu lucra în sărbători, de a merge formal la biserică și a căuta locurile din față, de a face multe cruci și a săruta toate icoanele, nu ne asigură mântuirea dacă ne lipsește smerenia și trăirea lăuntrică, a sufletului, dacă ne lipsește acea flacără interioară care trebuie să ardă în noi atunci când ne găsim în fața lui Dumnezeu, mai ales în biserică.”

O chemare la autenticitate și smerenie

În încheiere, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul i-a îndemnat pe cei prezenți la o trăire lăuntrică și profundă a credinței, la evitarea gesturilor superficiale care pot deveni „semne ale formalismului credinței”, precum: obiceiul de a întârzia la Sfânta Liturghie, apoi nesfârșita foială din biserică, neatenția la rugăciuni, la cântări, ori la citirea Apostolului, a Evangheliei, la rostirea predicii.

„Să ne străduim, așadar, să nu ratăm această întâlnire cu Hristos, pentru că El ne poate vindeca, ne poate îndrepta ca pe femeia gârbovă de sub povara păcatelor noastre, chiar dacă aceste păcate ne apasă și ne apleacă privirea în jos și nu mai îndrăznim să privim la fața Lui”, a adăugat la final ierarhul.

Foto credit: Paraclisul Catedralei Naționale / Marius Costin


Știri recente