Numeroşi credincioşi bănăţeni la hramul Mănăstirii Săraca, jud Timiş

Numeroşi credincioşi bănăţeni au participat, în data de 06 august 2016, în ziua praznicul sărbătorii Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, la hramul Mănăstirii Săraca, din Protopopiatul Deta, Judeţul Timiş. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu mai mulţi clerici din eparhie, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul de vară al mănăstiri, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre aspectul teofanic al sărbătorii, întrucât, pe Taborul plin de lumină, ochii Apostolilor au văzut cum trupul omenesc al lui Hristos a reflectat strălucirea slavei dumnezeieşti. De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că pe Tabor s-a manifestat slava şi frumuseţea originară în care omul a fost creat de Dumnezeu şi pe care Adam a pierdut-o prin căderea în păcat, dar pe care Hristos a restaurant-o oferind, astfel, omului posibilitatea de a o redobândi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae” al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, condus de dirijorul Ionuţ Ardelean.

În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit diacon pe teologul Răzvan Marinescu.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru vieţuitorii mănăstirii trecuţi la cele veşnice.

***

Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” a Mănăstirii Săraca datează de la ju­mă­ta­tea secolului al XV-lea, fiind ridicată pe locul unui lăcaş mai vechi. Aceasta a fost rezidită din piatră şi cărămidă în 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfântul Nicodim (de la Tismana), şi apoi a fost renovată în anul 1730 de către Giuriciko Lazarevici şi fiii săi, Nicolae şi Chiriac. Pictura bisericii datează din 1730 şi este realizată de zugravii Andrei, fiul său Andrei, Ioan şi Chiriac, vrednici urmaşi ai iconografiei bizantine din ţara noastră. Prin bogata sa istorie, dar şi prin armonia deosebită a elementelor bizatine ce îmbogăţesc podoaba sa artistică, străvechea biserică a Mănăstirii Săraca este cel mai reprezentativ lăcaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente