PS Nicodim la Ciumarca satului Balotești. Vechea sărbătoare este legată de cea mai violentă pandemie

Ciumarca – o sărbătoare instituită de Sfântul Nicodim de la Tismana – este motivul pentru care Episcopul Severinului și Strehaiei s-a aflat vineri în satul Balotești al comunei mehedințene Izvorul Bârzii.

Preasfințitul Părinte Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie în fața noii biserici din sat. La finalul slujbei, ierarhul a citit rugăciuni speciale pentru izbăvirea de boli molipsitoare precum și rugăciunile rânduite de Sfântul Nicodim de la Tismana pentru a se citi la Ciumarca.

PS Nicodim la Ciumarca satului Balotești. ©Episcopia Severinului și Strehaiei

PS Nicodim i-a îndemnat pe credincioși să sporească rugăciunea „mai mult ca oricând” și a subliniat puterea rugăciunii obștești mai ales în vreme de încercări.

Ciumarca este legată de cea mai violentă pandemie

Ciumarca este o tradiție veche care se mai păstrează doar în satele de munte ale județului Mehedinți. Sărbătoarea este legată de una dintre cele mai violente pandemii din istoria omenirii, cea de ciumă, cunoscută şi sub numele de moartea neagră. 

Pandemia ar fi izbucnit în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347. Cel mai probabil, ea a ajuns în zonă prin intermediul corăbiilor, care făceau comerţ intens în acea vreme. Scrierile veacului şi cercetările ulterioare arată că o treime din populaţia mondială a pierit de această molimă.

Cu toate acestea, pe meleagurile noastre, numeroşi oameni au fost tămăduiţi prin lucrarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfântului Nicodim de la Tismana.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicodim a trecut prin satele mehedințene și văzând suferinţa celor care erau bolnavi de ciumă, se ruga pentru ei, iar aceştia, prin post şi rugăciune, se vindecau. Sfântul Nicodim a rânduit pentru fiecare sat o zi de vineri în care să se săvârşească Sfânta Liturghie la intrarea în localitate şi apoi să se citească rugăciunile de îndepărtare a bolilor molipsitoare.

Astfel, în fiecare sat din zona de munte a Mehedinţiului se sărbătoreşte și azi Ciumarca, zi de rugăciune obştească, pentru ca Dumnezeu să îi ferească pe locuitori de toate bolile sufleteşti şi trupeşti. Ciumarca a devenit pentru fiecare sat un al doilea hram.

În timp ce majoritatea zilelor de prăznuire de peste an sunt aghiocentrice, având în mijloc imaginea unuia sau mai multor sfinţi, Ciumarca şi-a croit o altă cale către celebrarea religioasă.

Foto credit: Episcopia Severinului și Strehaiei

Comentarii Facebook


Știri recente