PS Nichifor la 382 de ani de prezență a Sf. Parascheva la Iași: Este zi de sărbătoare a Iașilor și a Moldovei

„Ziua de astăzi este zi de sărbătoare a Iașilor și a Moldovei, pentru că se împlinesc 382 de ani de când  au fost aduse moaștele Sfintei Parascheva la Iași”, a spus Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor în predica rostită marți la Catedrala Mitropolitană din orașul celor șapte coline.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași la aniversarea a 382 de ani de la aducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași.

În predica rostită la finalul slujbei, Preasfinția Sa a evocat istoria aducerii raclei cu cinstitele moaște de la Constantinopol la Iași în 1641.

„Moaștele au fost aduse la Biserica Sfinților Trei Ierarhi, catedrală pe care domnitorul Vasile Lupu o numește ‹Ruga mea în piatră›. O numește astfel cu smerenie, deși a trudit la ea atât de mult timp, nu o numește ‹Opera mea, capodopera mea›, ci ‹Ruga mea în piatră›, înțelegând că toată lucrarea omului care se face spre slujirea lui Dumnezeu devine rugăciune și orice cinstire devine rugăciune atunci când este adusă lui Dumnezeu cu inimă curată și smerită”.

„Domnul Vasile Lupu a avut această inimă smerită, dar și priceperea și echilibrul pe care îl oferea Moldovei atunci, de a ajuta în multe părți popoarele creștine. În urma unui asemenea ajutor dat Constantinopolului, am primit moaștele Sfintei Parascheva. În 13 iunie 1941, domnitorul avea să primească de la Patriarhul Ecumenic Partenie sfintele odoare, urmând să le așeze la Biserica Sfinților Trei Ierarhi”, a amintit Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

După ce au participat la Sfânta Liturghie, Preoții Cristian Tanasă de la Parohia Bistra și Andrei Gheorghe Huțanu de la Parohia Valea Racului au fost hirotesiți duhovnici de Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul.


Pe 13 iunie 1641 au fost aduse la Iași moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva ca dar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol pentru generozitatea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei faţă de această Patriarhie.

Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei. Ajungând la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.

Moaștele au rămas în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, ctitorită de Vasile Lupu, până în 1889 când au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași. De-a lungul anilor, Sfânta Parascheva a devenit ocrotitoarea spirituală a Moldovei și cel mai popular sfânt cu moaște la noi în țară.

Zeci de mii de credincioși merg la Iași, anual, de sărbătoarea Sfintei Parascheva generând cel mai mare dintre pelerinajele ortodoxe din România.

Foto credit: Doxologia / Flavius Popa


Știri recente