Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor a oficiat duminică Sfânta Liturghie în parohia ieșeană Voinești. În predica sa, ierarhul a explicat că Dumnezeu lucrează în lume atât prin făgăduință, cât și prin binecuvântare.
„Răul, care pare că și-a împlinit ținta de a zdrobi pe cel drept, nu are putere deplină în veșnicie”, a spus Preasfinția Sa.
Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul a amintit de pomenirea celor 14.000 de prunci uciși de Irod și cum sărbătoarea lor a rămas în amintirea veșnică a Bisericii, pe când cei care le-au făcut rău au fost uitați.
„În timp ce sfântul continuă să lucreze, să facă minuni, în timp ce pomenirea sfântului rămâne mii de ani în conștiința Bisericii și a oamenilor, pomenirea celui rău încetează, iar lucrarea celui rău rămâne fără putere și fără vădire în istorie după moartea acestuia”.
„Duminica de astăzi ne este pusă înainte ca semn că Nașterea Domnului ne cheamă să fim împreună lucrători și creatori în viața noastră, să avem alegerea cea bună, să ne bucurăm de Domnul și de cuvintele auzite de păstori: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, iar această pace s-o purtăm luminoasă în toate zilele vieții noastre”, a încheiat ierarhul.
La Sfânta Liturghie au fost hirotoniți un preot și un diacon pe seama a două parohii din județele Neamț și Iași.
Diaconul Paul Angelo Costin a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Lunca – Poiana Largului din județul Neamț, iar teologul Flavius Vasile Filip a fost hirotonit diacon, urmând ca în perioada următoare să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Văleni – Tibănești, județul Iași.
Foto credit: Doxologia / Flavius Popa






