PS Nestor la înmormântarea lui Mihai Leu: Deși a purtat tricolorul românesc şi a dus numele ţării în lume, a rămas smerit

Campionul mondial la box Mihai Leu a fost înmormântat vineri, la cimitirul Bisericii „Schimbarea la Față” din Hunedoara. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nestor, care a punctat că, deși sportivul a purtat tricolorul românesc şi a dus numele ţării în lume, a rămas un om smerit.

Potrivit Agerpres, Episcopul Devei și Hunedoarei a vorbit despre Mihai Leu ca reprezentant al României în lume prin sport. A subliniat că, dincolo de trofeele câștigate, calitățile sale umane sunt cele care au făcut ca performanța lui să fie mai luminată.

„Cu multă tristeţe am aflat despre plecarea la cele veşnice a robului lui Dumnezeu, Mihai Leu, un hunedorean, fiu al eparhiei noastre, care, iată, de aici, din inima ţării, din străvechiul loc al civilizaţiei noastre româneşti, a purtat tricolorul românesc şi numele ţării noastre în întreaga lume”, a transmis Preasfințitul Părinte Nestor.

„Sunt mulţi cei care au reuşit să cucerească trofee în lumea sportului, dar despre el putem spune un lucru cu totul şi cu totul special: calităţile lui umane, demnitatea, simplitatea modestia sau smerenia, mai bine zis, pe care le-a păstrat, şi după ce a devenit un «om mare», un campion, aceste calităţi ale sufletului său au făcut ca performanţa lui să fie mult mai luminată, au făcut ca performanţa lui să fie mult mai apreciată”.

Foto credit: Facebook / Primăria Hunedoarei
Foto credit: Facebook / Primăria Hunedoarei

Pentru omul Mihai Leu

Episcopul Devei și Hunedoarei a spus că oamenii din toată țara se gândesc cu recunoștință și se roagă pentru Mihai Leu, nu doar pentru succesele sale în sport, ci mai ales pentru felul în care a fost ca om. Preasfinția Sa a subliniat că adevărata valoare a lui Mihai Leu constă în caracterul său modest, demn și profund uman:

„Dumneavoastră, toţi cei care sunteţi prezenţi astăzi aici şi cei care probabil ne urmăresc din toată ţara, sunt alături de el acum la plecarea din lumea aceasta şi înalţă un gând de rugăciune nu doar pentru performanţele pe care le-a obţinut, ci şi pentru omul care a fost Mihai Leu”.

În cadrul ceremoniei, au fost citite ultimele mesaje de rămas-bun ale lui Mihai Leu, adresate celor dragi. Pentru soția sa, Anna, i-a transmis: „Ai fost stânca pe care s-a sprijinit întreaga familie.” Fiului său Marco i-a spus: „Să privești mereu seara spre stele și să zâmbești.” A avut cuvinte de iubire și recunoștință și pentru tatăl, fratele, prietenii și medicul său, profesorul Irinel Popescu.

Consiliul Local Hunedoara a declarat data de 4 iulie 2025 zi de doliu local, în semn de respect pentru cel care a devenit un simbol al orașului. Drapelul național a fost arborat în bernă, iar instituțiile culturale și sportive și-au adaptat programul în mod solemn.

Foto credit: Facebook / Primăria Hunedoarei
Foto credit: Facebook / Primăria Hunedoarei

Primul campion mondial la box

Mihai Leu s-a născut în data de 13 februarie 1969, la Hunedoara și a început boxul încă din copilărie, inspirat de tatăl său, Nicolae Leu. A devenit campion național la box amator în România.

În anii ’90, a trecut la boxul profesionist în Germania. În 1997, a devenit primul român campion mondial la box profesionist (versiunea WBO, categoria semimijlocie). S-a retras neînvins din box din cauza unei accidentări grave.

A urmat apoi o carieră de succes în raliuri și a devenit campion național în 2003. A fost implicat în educație și sport, fiind cadru universitar și mentor pentru tineri. În ultimii ani, a luptat însă cu o boală grea și a murit în 28 iunie, la vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat în orașul natal, Hunedoara.

Ultimele sale cuvinte adresate fanilor și oamenilor care l-au iubit au fost:

„Viața a fost pentru mine o luptă frumoasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Și am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-ați dat sens, care m-ați ridicat, care m-ați iubit, chiar dacă poate, uneori, am greșit”.
„Vă las un gând: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit. Și, nu uitați, dacă ați căzut în șanț, uitați-vă la stele. Așa apare speranța”.

Foto credit: Facebook / Cotidianul de Hunedoara


Știri recente