PS Macarie: Să ne aducem unii pe alții înaintea Marelui Doctor!

„Să ne aducem unii pe alții înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, înaintea Marelui Doctor, cei care suntem plini de nădejde să îi aducem înaintea Mântuitorului pe cei deznădăjduiți!”, a spus Episcopul Europei de Nord la finalul Sfintei Liturghii oficiate în a doua duminică din Postul Mare la Parohia „Învierea Domnului” din Oslo.

Explicând textul evanghelic duminical despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, Preasfințitul Părinte Macarie a detaliat faptul că „pe cât de mare era credința celor patru prieteni, pe atât de mare era necredința cărturarilor și fariseilor care se aflau acolo”.

„Imediat au cugetat în sufletul lor că Mântuitorul nu ar avea puterea să ierte păcatele, singurul care poate ierta este Dumnezeu, deci nu credeau în dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos”.

În continuare, Părintele Episcop a relatat momentul în care Mântuitorul îi confruntă pe cei ce cleveteau împotriva lui, și a spus că slăbănogul este vindecat datorită credinței prietenilor lui.

„Preaiubiții mei, și noi îi purtăm pe cei slăbănogi sufletește și trupește în rugăciune și în fapta cea bună. De aceea, acest argument al mijlocirii unuia pentru ceilalți care sunt mai neputincioși este suprem în rugăciunile de mijlocire ale Bisericii, pe care le rostim neîncetat.

„Să ne aducem unii pe alții înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, înaintea Marelui Doctor! Cei puternici să îi aducem pe cei slăbănogiți, cei tari să îi aducem pe cei mai slabi, cei sănătoși să îi aducem pe cei bolnavi, cei care suntem plini de nădejde să îi aducem înaintea Mântuitorului pe cei deznădăjduiți!”.

„Asemenea prietenilor acestui paralizat din Capernaum, sfinții ne poartă înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, însă ne purtăm și noi poverile unul altuia în rugăciune și fapta cea bună”, a explicat ierarhul.

„Prietenii slăbănogului și-au pus toată nădejdea în Mântuitorul Iisus Hristos, și Hristos nu i-a dezamăgit, Hristos nu ne dezamăgește niciodată”.

„În El să ne punem nădejdea, să ridicăm inima sus, să întindem aripile spre cer și să ținem inima sus! Așa cum suntem îndemnați la fiecare Sfântă Liturghie”, a adăugat Părintele Episcop Macarie.

La final, Episcopul Europei de Nord s-a rugat, împreună cei prezenți, în fața icoanei „Maici Domnului Grabnic Ascultătoarea” și a „Sfinților Mucenici Ioan Valahul şi Halvard Norvegianul”.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord / Facebook

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente