PS Macarie în Pastorala de Paşti: Este vremea să pui telefonul jos și să-ți privești în ochi aproapele

„Vremea este să pui telefonul jos, să ieși din caruselul hipnotizant al algoritmilor și să-ți privești în ochi aproapele: tatăl, mama, fiul, fiica, soțul, soția, prietenii și tovarășii de drum sau de muncă”, a îndemnat Episcopul Macarie în Pastorala de Paşti.

„Să le iei mâna în mâinile tale și să le spui că-i iubești, că-i prețuiești. Să le arăți că îi recunoști, că le vezi chipul sădit de Dumnezeu. Să îi îmbrățișezi și să le spui din inimă: Hristos a înviat!”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Episcopul Europei de Nord a mai precizat:

„Vremea este să-ți recapeți glasul conștiinței. Vremea este să fii aproapele semenului tău. Să fii mamă și tată pentru copiii tăi. Să fii frate și soră. Să fii un fiu și o fiică a părinților tăi. Să lupți până la ultima suflare pentru ca în tine să rămână vii rămășițele umanității: dragostea, credința, nădejdea”.

„Făcând acestea, vom fi acele luminițe, poate slabe și palide, însă vii și arzânde, care nu se vor stinge nici când va veni, iarăși, ceasul întunericului peste întreaga lume. Lumini în întuneric ce vor da mărturie că jertfa Mântuitorului Hristos pe Cruce n-a fost în zadar pentru noi”, a afirmat ierarhul.

Pastorala integrală, pe site-ul Eparhiei Europei de Nord.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente