PS Lucian: Mântuitorul ne îndeamnă la pocăință autentică pentru a câștiga Împărăția Cerurilor

În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat în data de 8 ianuarie 2017 Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Caransebeș. La slujbă au participat un număr mare de credincioși, alături de ei fiind prezenți și reprezentanți ai autoritățile locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți la slujbă să păstreze în viața lor o credință dinamică și activă.

În această duminică în care Mântuitorul ne îndeamnă la pocăință autentică pentru a câștiga Împărția cerurilor. Suntem aici cu bunii noștrii credincioși care s-au ostenit să ridice în acest cartier foarte mare, o biserică închinată Pogorârii Duhului Sfânt. Le mulțumim tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestui locaș de rugăciune și-L rugăm pe Arhiereul Cel veșnic să ne dăruiască și nouă inimă înfrântă și smerită să avem pocăință autentică, o credință dinamică și activă ca să putem împlini tot ceea ce ne este dat, să ne facem slujba deplin și să încercăm să ducem o viață în conformitate cu Evanghelia Mântuitorului, subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

***

Înfiinţată în anul 1995, Parohia Pipirig are hramul sărbătoarea Rusaliilor și este una din importantele comunităţi ortodoxe din Caransebeş, situându-se în zona blocurilor din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Locul pentru construcţia bisericii a fost binecuvântat de Episcopul Emilian Birdaş, în anul 1995, iar piatra de temelie a bisericii a fost aşezată în anul 2006, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, de Preasfinţitul Părinte Lucian. În data de 18 decembrie 2010, Biserica Pogorârea Sfântului Duh a fost sfințită de Preasfinția Sa alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…