PS Lucian, „în inima satului”: S-a rugat și a stat de vorbă cu tinerii în tabăra de la Mehadia

Zece sate din Caraș-Severin devin loc de tabără pentru tinerii ortodocși ai eparhiei, în cadrul unui proiect în care sunt parteneri Biserica, Școala și Administrațiile locale. Taberele includ rugăciune și formare duhovnicească, diverse ateliere, momente de recreație, socializare și divertisment. Seria poartă numele „Tabăra din inima satului” (TDIS).

Vineri după-amiază, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a vizitat pe tinerii care participă la cea de-a cincea tabără, ce se desfășoară la Mehadia.

Părintele episcop a participat la rugăciunile de seară, apoi a purtat un dialog deschis cu participanții, informează Episcopia Caransebeșului.

©Episcopia Caransebeșului

„A fost o vizită de suflet pe care Părintele Episcop a făcut-o în mijlocul tinerilor de la Mehadia. A fost un prilej de bucurie deosebită pentru noi toți, dar mai ales pentru tinerii participanți, care au înțeles că Părintele Episcop a venit la Mehadia, în mijlocul lor, special pentru a-i cunoaște și pentru a le răspunde întrebărilor și frământărilor tinereții lor”, a relatat Pr. Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei.

„A fost, de asemenea, un prilej de bucurie și pentru voluntarii noștri, care desfășoară activitățile de formare în tabăra de la Mehadia, pentru că s-au simțit încurajați în demersul și munca lor, primind și felicitările Părintelui Episcop”, a mai spus Pr. Mihai Ciucur.

PS Lucian a înmânat participanților diplome de merit și diverse daruri.

©Episcopia Caransebeșului

Proiectul în discuție se află la a cincea ediție. Până în prezent, peste 200 de copii de pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului au participat la TDIS 2021.

Proiectul  „Tabăra din Inima Satului” cuprinde 12 tabere, în perioada 26 iunie – 10 septembrie. Zece dintre ele se vor desfășura în mediul rural, iar două în mediul urban, sub genericul de „Tabăra din inima familiei”.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente