PS Lucian: Fără Crucea lui Hristos și rugăciunile Maicii Domnului nu putem deveni cetățeni ai Raiului

Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost prezent duminică, 11 septembrie 2016,  la hramul Schitului Petroşniţa din județul Caraș-Severin, notează site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului.

Manifestările au început încă de la primele ore ale dimineții când ierarhul împreună cu credincioșii prezenți au participat la procesiunea cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Milostiva (Eleusa), copie fidelă după original, pictată în Sfântul Munte Athos.

În continuare, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi de pe Valea Timişului, dar şi din Galaţi, Botoşani, Timişoara şi Caransebeş.

În cuvântul rostit, ierarhul a explicat credincioșilor cât de importante sunt rugăciunilor Maicii Domnului.

Fără Crucea lui Hristos și fără rugăciunile Maicii Domnului nu putem deveni cetățeni ai Raiului, nu putem să ne înălțăm de pe pământ la cer și nu putem păși pe scara virtuților fără asumarea crucii lui Hristos și fără mijlocirea și rugăciunile neîncetate ale Maicii Domnului, a arătat Preasfințitul Sa.

La final, ierarhul a binecuvântat pe cei prezenți.

***

Întemeiat în urmă cu 10 ani, pe dealul numit Radeş, în traducere rugăciune, așezământ monahal de la Petroșnița reprezintă pentru credincioșii de pe Valea Timișului un important reper duhovnicesc.

Schitul Petroşniţa, cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, a luat fiinţă în anul 2005, la iniţiativa preotului paroh din satul Petroşniţa, Ioan Sârbu şi a părintelui protosinghel Onufrie Ocu. La data de 16 septembrie 2012 a avut loc sfințirea bisericii de Episcopul Caransebeşului. În prezent se execută lucrări la un nou corp de chilii.

Comentarii Facebook


Știri recente