PS Lucian a binecuvântat lucrările efectuate la biserica Parohiei Vrani. Lăcașul de cult a fost construit în anul 1808

Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat în data de 9 iulie 2017 slujba de resfințire a bisericii din Parohia Vrani. Lăcașul de cult a fost târnosit (sfințit) de Episcopul Ștefan Popovici al Vârșețului și Caransebeșului acum 173 de ani.

În cadrul lucrărilor efectuate, lăcașul de cult a fost renovat și înfrumusețat atât la exterior, cât și la interior, în special la sfântul altar, a precizat diacon Pavel Canea de la Biroul de Presă al Eparhiei.

După slujba de binecuvântare, Episcopul Caransebeșului a rostit un cuvânt de învățătură. Apoi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Înaintașii noștrii au ctitorit această monumentală biserică. Noi suntem datori s-o conservăm și să păstrăm toate aceste odoare sfinte pe care le-am primit în dar de la moșii și strămoșii noștri. Mă bucur foarte mult că un preot tânăr a reușit împreună cu bunii săi credincioși într-un timp foarte scurt să înfrumusețeze, să împodobească și să renoveze în exterior și interior această biserică veche, din secolul al 19-lea, a precizat Preasfinția Sa.

La final, pentru jertfa depusă în slujba lui Dumnezeu, a Bisericii Sale și a credincioșilor dați în păstorire, părintele paroh Nicolae Ionescu a fost hirotesit iconom. De asemenea, Părintele Episcop le-a oferit tuturor celor ce au fost alături de păstorul lor Diploma de excelență Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.


Biserica parohială cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Vrani a fost construită în anul 1808.

Comentarii Facebook


Știri recente