PS Iustin în Franța. Parohul din Romainville a primit Crucea Voievodală Maramureşeană (FOTO)

Preasfințitul Părinte Iustin s-a aflat la sfârșitul săptămânii trecute în Franța. Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit duminică în parohia românească din orașul Romainville, Paris, Franța, și i-a oferit Pr. Paroh Mircea Filip „Crucea Voievodală Maramureşeană”.

PS Iustin s-a aflat în Capitala Franței în perioada 9-11 martie 2018, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Peste o mie de credincioși români din Franța s-au rugat în Duminica Sfintei Cruci împreună cu ierarhul și cu o delegație de clerici din Eparhia Maramureșului și Sătmarului în Biserica „Sfinții Trei ierarhi” din Romainsiville.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a vorbit despre „purtarea Crucii”:

„În urcuşul nostru spre Învierea Domnului suntem chemaţi să purtăm Crucea noastră, aşa cum Însuşi Mântuitorul a purtat Crucea pentru noi. Crucea este viaţa şi viaţa este o Cruce. Aşa înţelegem noi, creştinii, parcursul călătoriei noastre pământeşti şi fiecare om are Crucea propriei lui vieţi, Crucea propriei lui familii, păstorii au Crucea propriilor lor păstoriţi pentru cei încredinţaţi spre păstorire. Fiecare conducător, conştient sau nu, are de purtat Crucea celorlalţi prin sensul de slujire a celor pe care au fost chemaţi să-i conducă”.

În după-amiaza zilei, PS Iustin a făcut o vizită la sediul Mitropoliei Europei Ocidentale şi Meridionale, unde a fost primit de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif. Delegaţia a vizitat Catedrala Mitropolitană, construită din lemn în stil maramureşean.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente