PS Iustin a sfințit Paraclisul Mănăstirii Portărița din Prilog

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a sfințit paraclisul de interior al Mănăstirii Portăriţa din Prilog, Protopopiatul Oaş, informează site-ul oficial al Eparhiei.

După sfințirea locașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de clerici, din care au făcut parte: Arhim. Timotei Bel, exarhul mănăstiresc din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Pr. Marcel Ioan Malanca, protopopul Ţării Oaşului, Protos. Cleopa Sarca, stareţul Mănăstirii Portăriţa, și alți clerici.

În cuvântul rostit la slujba din 9 iulie 2017, PS Iustin a vorbit despre puterea nemărginită a lui Dumnezeu pe care trebuie să se sprijine nădejdea creștinilor.

N-avem voie să deznădăjduim, ci să credem. Să ne rugăm profund, să avem îndrăzneală, să nu fim fricoşi şi să luptăm pentru ca lumina, adevărul, dreptatea, normalitatea, frumuseţile şi binefacerile lui Dumnezeu să fie cunoscute și acceptate de oameni, a subliniat Preasfinția Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oferit Gramata Episcopală starețului mănăstirii, în semn de recunoștință și prețuire. De asemenea, binefăcătorilor așezământului: Victor Pop, Iacob Bumb şi Mihai Roşca le-au fost înmânate Diplome de recunoştinţă.

Comentarii Facebook


Știri recente