PS Ilarion a sfinţit pictura parohiei Slimnic, jud. Sibiu

Sfinţire PS Ilarion (4)

În ziua sărbătorii hramului parohiei Slimnic, pictura lăcaşului de cult sibian a fost sfinţită de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. După slujba de sfinţire, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul a oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult ocrotit de „Sfânta Parascheva” și „Sfinții Timotei și Mavra”, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul preoților din Protopopiatul Sibiu, dirijat de pr. Alexandru Szasz. Teologul Dumitru Răduț a fost hirotonit diacon în cadrul slujbei religioase.

În cuvântul său, PS Episcop Ilarion Făgărășanul le-a vorbit credincioșilor despre însemnătatea spirituală a perioadei dintre Paști și Cincizecime, precum și despre viața, virtuțile și învățăturile Sfinților Timotei și Mavra, ocrotitori ai familie creștine.

Ierarhul i-a felicitat la sfârșit pe credincioșii din Slimnic pentru susținerea lucrărilor de finalizare, de pictare și de înfrumusețare a locașului de cult.

La final Părintele Episcop a oferit acte de cinstire din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și a transmis binecuvântarea Părintelui Mitropolit. Au primit acte de cinstire Adunarea și Consiliul parohiale, Primăria Slimnic și mai mulți binefăcători ai bisericii.

Parohul de la Slimnic I, George Cosmin Piț, a mulțumit ierarhului pentru împreuna slujire, iar oaspeților, credincioșilor și tuturor binefăcătorilor le-a transmis recunoștința sa pentru dragostea arătată față de locașul de cult din parohia sa.

Părintele paroh i-a oferit în dar ierarhului o icoană reprezentând pe Sfinții Timotei și Mavra.

 

Comentarii Facebook


Știri recente