PS Ignatie: O cultură care nu are nevoie de Dumnezeu este una care decide să se afunde în întuneric și în multă dezbinare


„O cultură care nu are nevoie de Dumnezeu este una care decide să se afunde în întuneric și în multă dezbinare”, a subliniat Episcopul Ignatie al Hușilor duminică, la resfințirea bisericii din Fruntișeni, județul Vaslui.

„Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este sursa veșnică de lumină și de unitate pentru noi, oamenii”.

„Iisus Hristos se roagă lui Dumnezeu-Tatăl, ca întreaga umanitate să rămână în unitate – precum El, Iisus Hristos, este una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Când se distanţează de Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, oamenii decid, de fapt, să trăiască în sciziune, în păcat și în stare de dezbinare – mai întâi la nivel personal, apoi și la nivelul societăţii”, a explicat Preasfinția Sa.

„Deriva în care trăim, starea de conflict, de nemulţumire, de război între noi, oamenii, sau de război cu noi înșine, este din cauza faptului că noi nu Îl mai avem pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, înrădăcinat în adâncul inimii noastre. El este adevărata noastră unitate, Cel care le adună pe cele dispersate din pricina păcatului, Cel care ne adună propria noastră fiinţă în harul dumnezeiesc”.

„Atunci când omul vrea să Îl scoată pe Dumnezeu din umanitate, totul devine o nebunie – lumea se transformă într-o junglă în care noi ne sfâșiem, din pricina egoismului și a păcatului, pe care le încuviinţăm să trăiască în noi și să ne dirijeze”.

Când omul se așază în centrul universului, încercând să ia locul lui Dumnezeu, „viaţa noastră se transformă într-o viaţă dominată de dezbinare și de multă ură”.

Dar dacă omul Îl pune pe Dumnezeu în centrul vieții sale și se străduiește să intre în comuniune cu El, trăind la nivel personal unirea desăvârșită dintre Dumnezeu și om, „atunci toate cele ale noastre devin binecuvântate și își exprimă, cu adevărat, unitatea pe care Domnul a așezat-o în viaţa noastră”.

O ființă introductivă

Episcopul Hușilor l-a citat pe Sfântul Iustin Popovici care spune că omul este „o ființă introductivă”, explicând că asta presupune că „este o fiinţă pregătită pentru veșnicie, prin divino-umanizare, chemat să trăiască viaţa lui Hristos, să trăiască această unitate desăvârșită dintre dumnezeire și umanitate, așa cum a fost trăită ea, în mod plenar, în Persoana Logosului Întrupat”.

„Omul zilelor noastre crede că el are nevoie numai de drepturi, fără responsabilităţi”, a observat ierarhul.

Preasfinția Sa a explicat că „atunci când punem în centrul vieţii noastre drepturile, care sunt de fapt împotriva demnităţii umane, nu facem altceva decât să asistăm la propria noastră desfigurare, urâţire și descentrare spirituală. De aceea trăim atât de debusolaţi, de lipsiţi de sens, și nu mai găsim liniștea, centrul, în care să ne așezăm. Centrul este Iisus Hristos, iar nu noi înșine, pentru că El ne dă puterea de a ne regăsi unitatea”.

„La Sinodul I Ecumenic, din anul 325, Părinţii Bisericii au exprimat adevărul de credinţă, că Iisus Hristos este Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, împotriva unei erezii, a lui Arie, cel care spunea că Iisus Hristos este doar o creatură perfectă, un fel de «dumnezeu prin delegaţie», nu desăvârșit, ci doar un om perfect, înzestrat cu niște atribute ale dumnezeirii, fără să fie Dumnezeu desăvârșit, deofiinţă cu Dumnezeu-Tatăl și cu Duhul Sfânt”, a mai explicat Episcopul Hușilor.

Episcopul Ignatie a concluzionat că „arianismul și-a propus să-L scoată pe Dumnezeu-Fiul din Persoana lui Iisus Hristos. Acest lucru se întâmplă și astăzi – tendinţa civilizaţiei și culturii europene, de a-L scoate pe Dumnezeu din lume”.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Ionuț Constantin Gavrilă. De asemenea, Ierarhul Hușilor a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de restaurare a sfântului locaș.

Biserica din Fruntișeni a fost sfințită, pentru prima dată, în data de 16 iunie 1860.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente