PS Ignatie ne îndeamnă să devenim făclii în întuneric, așa cum Maica Domnului I-a fost sfeșnic lui Hristos, Lumina lumii

Preasfințitul Părinte Ignatie a sfințit miercuri clopotnițele celor două biserici din Parohia Rânzești. Episcopul Hușilor a oficiat slujba Paraclisului Maicii Domnului și a vorbit despre cum pot creștinii să urmeze exemplul ei, devenind, la rândul lor, purtători de Hristos.

Ierarhul a spus că o cinstim pe Maica Domnului pentru că „ea L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca om, în lumea aceasta”. Făcând aceasta, „Maica Domnului este și ea «sfeșnic» care L-a purtat pe Hristos, Lumina lumii”, a menționat el.

„Maica Domnului este numită «sfeșnic de aur». Aurul este un metal prețios, ne trimite cu gândul la ceva de mare valoare. La fel, Maica Domnului și-a transformat trupul ei într-un sfeșnic de mare preț”, a continuat episcopul.

„Dacă sfeșnicul trupului ei, în care L-a primit pe Dumnezeu-Fiul și L-a născut ca om în această lume, nu ar fi fost de mare preț – curat, smerit, ascultător – Dumnezeu nu își găsea sălaș în ea”.

Părintele Episcop a afirmat că, prin trăirea credinței, suntem chemați să devenim și noi „sfeșnice” prin care Hristos să lumineze în lume, urmând exemplul suprem oferit de Maica Domnului.

„Și noi avem posibilitatea să devenim sfeșnice în care să Îl purtăm pe Hristos, Lumina lumii, să Îl naștem duhovnicește în inima noastră”. Putem face aceasta prin credință, prin fapte bune, prin smerenie și spovedanie.

„Domnul Hristos ne spune că nimeni, aprinzând o lumină, nu o ascunde. O aprindem ca să lumineze în întuneric sau ca să ne aducă aminte că și noi trebuie să fim ca acea lumânare, dreaptă, să avem căldură și să împrăștiem lumină în jur”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie.

„Când mergem să ne împărtășim, noi ținem în mâini o lumânare. Mâna și întreg trupul devin un sfeșnic. Prin Împărtășanie, prin venirea lui Hristos, care este Lumină, trupul nostru devine lumină spirituală.”

„Maica Domnului este «sfeșnicul» ce L-a purtat pe Hristos, Lumina lumii. Să devenim făclii, ca văzând ceilalți faptele noastre bune, care sunt ca o lumină, să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu din viața noastră”, a încheiat ierarhul.

La îndemnul Preasfinţitului Părinte Ignatie, pe toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în bisericile și mănăstirile din Episcopia Huşilor se oficiază în fiecare seară slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente