„Noi, ori de câte ori suntem în stare de trezvie nu facem altceva decât să ne igienizăm mintea și inima, în sens spiritual bineînţeles”, a spus duminică Episcopul Ignatie al Hușilor.
Preasfinția Sa a oficiat slujba Deniei duminică seară la Catedrala Episcopală din Huși. La final, a avut loc concertul psaltic prepascal „Iată, Mirele vine!”.
Episcopul Ignatie a evidențiat, în cuvântul rostit la finalul concertului, care sunt cele două coordonate ale Săptămânii Pătimirilor.
„Aș vrea să vă așez la suflet două dintre coordonatele esenţiale ale Săptămânii Mari, pe care le desprindem din troparele care s-au cântat la Denia din seara aceasta și se vor cânta până miercuri, inclusiv – troparul Iată, Mirele vine și Luminânda Cămara Ta – primul are drept temă esenţială trezvia, vigilenţa, iar cel de-al doilea lumina”.
„Cred că nouă, creștinilor, care ne-am asumat să fim ai lui Hristos, ne lipsesc și trezvia, și lumina. De fapt, cele două se intercondiţionează – ca să putem să menţinem lumina în sufletul nostru și să ne învrednicim să intrăm în cămara nunţii lui Hristos, Care ne așteaptă, e nevoie de foarte multă vigilenţă la nivelul minţii, al inimii, al simţirilor noastre, în modul cum gestionăm relaţiile cu cei din jurul nostru – cu alte cuvinte, vigilenţă la tot pasul”.
„Acestea sunt cele două coordonate ale Săptămânii Mari: ni se cere fiecăruia dintre noi foarte multă trezvie la nivelul vieţii personale, dar și la modul cum interacţionăm unii cu ceilalţi, și strădania de a menţine lumina în sufletul nostru. Nu este simplu”, a subliniat Preasfinția Sa.
Orice gând, orice stare de păcat pe care noi o lăsăm să intre în viaţa noastră ne fură lumina și ne aruncă în întuneric.
Îndemn
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să citească din Sfânta Scriptură, în special Sfintele Evanghelii.
„Să dea Domnul să avem o Săptămână Mare cu multă liniște, cu interiorizare, cu gândul la Hristos, Care Se răstignește pentru noi și Care a făcut atât de mult pentru noi. Să ne întrebăm ce facem noi pentru El”.
„Vă îndemn ca în săptămâna aceasta să vă programaţi să citiţi ultimele capitole din cele patru Evanghelii, începând cu cea de la Matei, pentru a vă familiariza cu textele despre Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. Să ajungem Sărbătoarea Învierii cu bucurie și cu foarte multă liniște”, a încheiat Preasfințitul Părinte Ignatie.
Concertul a fost susținut de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu, și Corala „Tabor”, coordonată de doamna profesoară Elisabeta Irimiea. Ambele grupuri corale aparțin Catedralei Episcopale din Huși.
Sursă foto: Episcopia Hușilor