PS Ignatie: Când Dumnezeu nu este centrul vieţii noastre, totul devine relativ, devine supus dizolvării

„Când Dumnezeu nu este centrul vieţii noastre, totul devine relativ, devine supus dizolvării. Ori de câte ori decidem să ieşim din comuniunea cu Dumnezeu-Omul, nu facem altceva decât să îmbrăţişăm minciuna, păcatul şi dezbinarea”, a atras atenţia duminică Episcopul Ignatie al Huşilor.

„Când omul se pune în centrul lumii acesteia, excluzându-L pe Dumnezeu, el devine o sursă de mare nelinişte”, a mai spus ierarhul în timpul predicii rostite la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Pârveşti.

Amintind despre unele dintre hotărârile luate de Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325, Părintele Episcop L-a prezentat pe Iisus Hristos ca „modelul desăvârşit al omului”.

„La El trebuie să ne uităm! Hristos este adevăratul umanism! Ori de câte ori renunţăm să ne uităm la Hristos ca la Omul desăvârşit, devenim oameni mincinoşi, păcătoşi şi trăim într-o stare de dezbinare, de ruptură între noi”.

Conform Părintelui Episcop, Hristos este Cel Care conferă omului adevărata demnitate: „El ne ţine în adevăr, sfinţenie şi unitate”.

Apoi, a indicat care este cea mai grea luptă care se dă în sufletul omului.

„Cea mai grea luptă a noastră este să rămânem în adevăr, şi faţă de noi înşine, cât şi faţă de cei din jur. Să rămânem în stare de sfinţenie atât faţă de noi înşine, cât şi faţă de cei din jurul nostru. Să rămânem în stare de unitate, să nu trăim fărâmiţarea şi neliniştea faţă de noi înşine şi faţă de cei din jur”.

În finalul omiliei duminicale, ierarhul a precizat unde putem primi „adevărul, sfinţenia şi unitatea”.

„Liturghia ne dăruieşte adevărul, sfinţenia şi unitatea. Aici trăim, cu adevărat, aceste daruri ale lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…