PS Ieronim Sinaitul a liturghisit la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Capitală

PS Ieronim Sinaitul a săvârşit în 9 iulie 2017 Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa – Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori la această Biserică.

În cuvântul său, ierarhul a vorbit pe marginea textului biblic citit astăzi în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română.

La eveniment au participat numeroşi credincioşi care au audiat cuvântul Episcopului vicar patriarhal.


Numele bisericii provine de la prima biserică ridicată pe acest loc, în anii 1743-1744, ctitorită fiind de Domnița Bălașa și de soțul ei, marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino. Această primă biserică fost demolată în 1871. Pe locul altarului, în 1883 s-a pus o piatră comemorativă. În 1750, Domnița Bălașa a înălțat alături de prima ctitorie, pe locul bisericii actuale, o a doua biserică, cu hramul Înălțarea Domnului, lângă care a înființat o școală și un azil de bătrâni. Clădirea bisericii, șubrezită de cutremurul 1838, a fost demolată. Între 1838-1842, pe același loc, s-a construit o a treia biserică cu același hram. Ctitor a fost Safta Brâncoveanu, fiica lui Teodor Balș și a Profirei Rosetti, văduva marelui ban Grigore Brâncoveanu, fondatoarea Spitalului Brâncovenesc. Deoarece terenul pe care a fost clădită era expus inundațiilor Dâmboviței, această biserică s-a degradat repede, astfel că, după numai 40 de ani, a trebuit sa fie demolată în 1881. S-a păstrat doar pisania acestui lăcaș, prinsă în zisul actualei biserici. Biserica existentă în prezent a fost zidită în perioada 1881-1885, în timpul domniei Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta fiind a patra pe aceste locuri. Efor a fost Mitropolitul Calinic Miclescu, epitropi fiind N. Bibescu și T. Văcărescu.

Comentarii Facebook


Știri recente