Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a slujit joi la Mănăstirea bucureșteană Radu Vodă, cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Mănăstirea deține fragmente din moaștele mucenicului, care au fost așezate spre cinstire în baldachinul din curtea mănăstirii încă de miercuri seară pentru a fi cinstite de credincioși.
„Sfântul care a răbdat chinuri înfricoșătoare timp de opt luni este un mare ocrotitor al celor care se află în suferință”, a subliniat Episcopul vicar patriarhal joi în cadrul Sfintei Liturghii.
Preasfinția Sa a amintit contextul în care a trăit și a suferit Sfântul Efrem și modul în care au fost descoperite moaștele sale, apoi a evidențiat că el „nu a fost numai un om al contemplației și al rugăciunii, ci a fost un sfânt al faptelor, iar acest lucru avea să se vadă odată cu descoperirea sfintelor sale moaște”:
„Mai întâi, și-au găsit vindecarea foarte mulți oameni bolnavi de cancer, după aceea s-a arătat ajutător celor care sufereau de infertilitate, bărbați sau femei, a fost de asemenea îndrumător și orientator al celor care sunt confuzi și nu-și înțeleg menirea în lume, a devenit de asemenea vindecător al celor cu adicție, celor care sunt bolnavi de halucinația narcoticelor”, a subliniat PS Ieronim Sinaitul.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste mari daruri care se sălășluiesc în această sfântă mănăstire”, a spus ierarhul amintind de moaștele Sfântului Efrem, dar și de cele ale Sfântului Nectarie.
„Asemenea sfintelor icoane, această cinstire pe care o aduceți sfintelor moaște se ridică la însăși persoanele pe care le cinstiți. Iar Dumnezeu prin sfinții săi și prin harul Sfântului Duh care lucrează în lume revarsă asupra dumneavoastră minuni și vindecări de boli sufletești sau trupești”, a spus Episcopul vicar patriarhal.
Sfântul Efrem cel Nou este cunoscut în lumea întreagă drept grabnic ajutător și vindecător de boli, datorită nenumăratelor minuni care s-au făcut prin mijlocirea sa.
Trecerea sa în rândul sfinților s-a făcut la data de 2 martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai.
Sfântul Mucenic Efrem cel Nou a fost trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române printr-o hotărâre a Sfântului Sinod luată în şedinţa de lucru din 22 mai 2014.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene