PS Ieronim de Botezul Domnului: Mântuitorul Hristos se coboară în apele Iordanului pentru a sfinți firea noastră

Episcopul Ieronim al Daciei Felix a spus în predica rostită de Bobotează că „Mântuitorul Hristos se coboară în apele Iordanului pentru a sfinți firea noastră”.

Mântuitorul Hristos nu avea nevoie să se sfințească deoarece „El este însăși sfințenia, dar pentru că era unit în chip deplin cu umanitatea noastră, se pogoară în Iordan să boteze umanitatea noastră pe care o avea în persoana sa”, a spus ierarhul.

Botezul Domnului Iisus Hristos în râul Iordan este un început pentru restaurarea omului.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost trimis de Dumnezeu să vestească venirea Mântuitorului și pentru a-L recunoaște avea un semn, „peste care vei vedea Duhul pogorându-se și zăbovind să știi că Acela este cel care va izbăvi pe Israel cel vechi și nou”, a explicat Episcopul Daciei Felix.

Israelul vechi este poporul ales de Dumnezeu, iar cel nou sunt toți cei care au crezut în Mântuitorul Hristos.

Pogorârea Duhul Sfânt în chip de porumbel a semnificat dragostea dumnezeiască.

„Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste El în chip de porumbel, asemenea cum, întru arătarea dragostei dumnezeiești s-a arătat lui Noe după potop, la retragerea apei”, a menționat Preasfințitul Părinte Ieronim.

Prezența Duhului Sfânt a fost însoțită și de glasul lui Dumnezeu Tatăl care s-a auzit din cer și a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Preasfințitul Părinte Ieronim a slujit de Bobotează la Catedrala din Vârșeț.

Foto credit: Episcopia Daciei Felix

Comentarii Facebook


Știri recente