PS Emilian Crișanul: Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii ne arată taina Bisericii ca loc de vindecare și eliberare de suferință

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul și Preasfințitul Părinte Nestor au oficiat Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Crișan, județul Hunedoara. În cuvântul rostit la final, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului a subliniat că această sărbătoare „ne arată taina Bisericii ca loc de vindecare, de iertare și eliberare de păcate și suferință”.

„Prima lucrare a Domnului Hristos după biruința Sa asupra morții a fost aceea de a împărtăși ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele. După opt zile, Hristos S-a arătat și lui Toma pe care l-a vindecat de îndoială sau puținătatea credinței sale”.

Așadar, explică ierarhul, Biserica nu a așezat întâmplător această sărbătoare în Săptămâna Luminată, existând o „legătură sfântă si tainică între vinerea Sfintelor Patimi ale Domnului și vinerea sărbătorii Izvorului Tămăduirii”.

„Este important că prima Sărbătoare după Sfintele Paști este Izvorul Tămăduirii, în vinerea din Săptămâna Luminată. Această zi ne arată cum harul tămăduitor al lui Dumnezeu s-a arătat adesea, de-a lungul veacurilor”, a mai spus Părintele Episcop.

Totodată, sărbătoarea „ne arată că harul vindecător al lui Hristos Cel răstignit și înviat se revarsă în Biserică, în Sfintele ei Taine și rugăciuni, în mod deosebit, prin dragostea, milostivirea și mijlocirea Maicii Domnului”.

„Prin Sfânta Biserică să lucrăm la alinarea suferințelor, a singurătății, a bolilor sufletești și trupești”, a îndemnat la final Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

Foto credit: Glasul Cetății

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente